stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

Admitere: Academia ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu scoate la concurs peste 70 de locuri

sibiu - aft- locuri - camanie recrutare - centru zona militar sibiu11.03.2024
Publicitate
leaderboard

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu scoate la concurs un număr de 73 de posturi pentru anul universitar 2024-2025, potrivit unui comunicat al Centrului Militar Zonal Sibiu care a demarat campania de recrutare a tinerilor interesați să urmeze o carieră militară.

Anul acesta, elevii din ultimul an și absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat cu vârsta de până la 26 de ani pot opta pentru un număr de aproximativ 390 de locuri ofertate de instituțiile militare de învățămâmt superior din țară, printre care se numără și AFT.

Înscrierile se pot face până la data de 31 mai, după calendarul rececrutare stabilit de minister.

”Pe toată durata pregătirii în instituţiile de învăţământ prezentate, se oferă gratuit şcolarizare, cazare, echipament, hrană şi asistenţă medicală, acces la baze sportive, biblioteci, laboratoare şi multe alte facilităţi. Activităţile şcolare dar şi cele extracuriculare oferă studenților reale condiţii de dezvoltare din toate punctele de vedere, într-un mediu adecvat, dar şi siguranţa unei cariere în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Pentru o informare detaliată privind criteriile de selecție şi documentele necesare întocmirii dosarului de înscriere, tinerii sibieni interesaţi se pot înscrie pe platforma www.recrutaremapn.ro sau sunt așteptați la sediul Biroului informare-recrutare Sibiu (Calea Dumbrăvii, nr. 28, telefon 0269244712)”, a transmis Centrul Militar Zonal.

Lista instituții militare și oferta pentru anul universitar 2024-2025:


- Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu – 73 locuri;
- Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov – 26 locuri;
- Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța – 10 locuri;
- Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” București – 212 locuri;
- Institutele Medico-Militare din Tg. Mureş și București – 112 locuri;
- Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” București – 43 locuri;
- Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București – 16 locuri (specializarea drept – locuri bugetate de Ministerul Apărării Naționale).

Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.