Alegeri Parțiale: Amendă la Cârța pentru că două persoane au intrat în aceeași cabină de vot
07.12.2025 Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Cârța, județul Sibiu, a fost amendat cu 600 de lei, duminică, pentru că nu a respectat legea electorală și a intrat cu o altă persoană - tatăl, în cabina de vot. Sancțiunea a fost aplicată după ce Poliția a fost sesizată că douǎ persoane ar fi intrat în aceeași cabinǎ și ar fi fotografiat buletinul de vot, a informat Centrul de Comunicare Județean Sibiu.
În urma verificărilor, fiul a fost amendat.
”În urma verificărilor efectuate cu celeritate, polițiștii au fost identificat cei doi bărbați, fiind vorba despre 2 localnici, de 47 de ani și 35 de ani, tată -fiu. Referitor la fotografierea buletinului de vot, fapta nu s-a confirmat, bărbatul folosind lanterna telefonului. În ceea ce privește prezența a două persoane în cabina de vot, bărbatul de 35 de ani a fost sancționat contraventional, cu amendă în valoare de 600 lei, pentru nerespectarea interdicției referitoare la prezența în cabina de vot și a altei persoane în afara celei care votează”, a declarat Luciana Lazăr.
Locuitorii comunei Cârța își aleg duminică primarul, după ce fostul edil Daniel Cândulețiu și-a pierdut dreptul de a conduce comunitatea care l-a ales în 2024, prin ”încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale”, din motive de incompatibilitate.
