stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

ANM: Avertizări de vânt și ninsori la munte pentru județul Sibiu

sibiu - vant - viscol - ninsori - munte - ANM25.01.2026

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică două avertizări meteo Cod Galben de vânt și precipitații mixte însemnate în zona montană valabile pentru județul Sibiu până marți.


Codul Galben de intensificări ale vântului este valabil pentru zona montană, de duminică după-amiaza până luni dimineața.


”În Carpații Meridionali vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50...70 km/h, iar la altitudini în general de peste 1700 m rafalele vor depăși 90...100 km/h”, a avertizat ANM.

Un alt Cod Galben de precipitații mixte însemnate cantitativ se va institui tot pentru zona montană, de luni dimineața până marți la ora 10:00.

”În intervalul menționat, vor fi precipitații mixte însemnate cantitativ în zona Carpaților Meridionali, Occidentali și de Curbură, favorizând topirea stratului de zăpadă. Se vor acumula 20...35 l/mp și local peste 40 l/mp.
La altitudini în general de peste 1700 m va ninge și se va depune strat de zăpadă de 20...30 cm, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 70...90 km/h, temporar viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității sub 100 m”, a atenționat ANM.

Până marți seara, temporar vor fi precipitații în întreaga regiune și pe arii restrânse vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 40...45 km/h, au menționat meteorologii.

Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.