stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

ANM: Avertizările Cod Galben de vreme GEROASĂ au fost prelungite pentru Sibiu și restul țării

sibiu - ger- vreme rece - Cod Galben - ANM 18.01.2026
Publicitate
leaderboard

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit până joi prognoza de vreme deosebit de rece, cu avertizări Cod Galben de ger valabile până marți pentru județul Sibiu și restul țării.

Până joi dimineața se anunță vreme deosebit de rece, respectiv va fi ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților.

”În intervalul menționat valul de frig va persista în întreaga regiune. Va fi ger în timpul nopților și dimineților în majoritatea zonelor, astfel că temperaturile minime se vor situa în general între -20 și -6 grade, iar pe arii restrânse în nordul și estul regiunii, gerul va persista și ziua, cu valori în jurul a -10 grade. În noaptea de miercuri spre joi (21/22 ianuarie) va fi ger în majoritatea regiunii, unde valorile termice se vor situa în general între -17 și -9 grade”, a anunțat ANM.

Tot duminică se instituie Cod Galben de temperaturi deosebit de scăzute și ger, până la ora 20.00.

”Gerul va persista în estul Transilvaniei unde maximele vor fi în jurul a -10 grade, iar în centrul Transilvaniei, se vor înregistra temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7...9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori ce se vor încadra în general între -8 și -4 grade”, a avertizat ANM.

Cod Galben de ger va fi și pe timp de noapte, până luni dimineața.

”Vremea va fi geroasă în întreaga regiune, astfel că temperaturile minime se vor încadra în general între -20 și -10 grade”, a avertizat ANM.

Luni va fi din nou Cod Galben de ger, de dimineața până seara, cu valori mai scăzute decât cele normale.

”În majoritatea regiunii se vor înregistra temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7...9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori ce se vor încadra în general între -8 și -4 grade. În depresiunile și văile din Transilvania, gerul va persista și vor fi temperaturi în jurul a -10 grade”, a informat ANM.

O altă avertizare Cod Galben de ger va intra în vigoare de luni seara până marți dimineața, când ”vremea va fi geroasă în întreaga regiune, astfel că temperaturile minime se vor încadra în general între -20 și -10 grade”.

Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.