Bărbatul acuzat de valul de spargeri din decembrie a primit interdicție de a intra în Sibiu timp de 5 ani
26.01.2026 Bărbatul de 38 de ani din Valea Viilor, acuzat că a spart sediile unor firme din Sibiu, în luna decembrie, a primit interdicție de a mai intra în Sibiu timp de 5 ani, precum și o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare, după ce și-a recunoscut faptele în fața anchetatorilor. Dosarul și acordul de recunoaștere a vinovăției a fost transmis Judecătoriei Sibiu, luni, cu cererea menținerii măsurii arestării preventive, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul a recunoscut că a dat două spargeri la firme situate pe Bulevardul Vitoriei, mascat fiind, de unde a furat bani și bunuri.
”Prin acordul de recunoaștere a vinovăției, s-a stabilit o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 4 ani, precum și aplicarea pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului de a se afla în municipiul Sibiu pentru perioada maximă de 5 ani. Totodată, inculpatului i-au fost stabilite măsuri de supraveghere și obligații specifice, inclusiv prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pentru o perioada de 120 de zile”, a precizat prim-procurorul adjunct Marius Rotaru.
Prima spargere a dat-o în 14 decembrie, la un magazin, ”în timpul nopții, mascat (având fața acoperită pentru îngreunarea identificării cu un material textil)”, de unde a furat 735 lei și două telefoane mobile, iar a doua spargere, în 30 decembrie, în jurul orei 04:55, tot mascat, la un restaurant. De aici a furat 2.220 lei și un card bancar.
Bărbatul a fost arestat la începutul lunii ianuarie pentru furt calificat în formă continuată.