stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

BEC: Fotografierea sau filmarea buletinului de vot este interzisă

filmare buletin- vot secret- interzis- bec 03.05.2025
Publicitate
leaderboard


Fotografierea sau filmarea buletinului de vot este interzisă și se sancționează, avertizează Biroul Electoral Central, înainte de votul de duminică, ”având în vedere multiplele sesizări privind persoane care se filmează în cabina de vot și fac publice înregistrările în mediul online, pentru că se încălcă secretul votului.


”Aceste acțiuni contravin dispozițiilor art. 37 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, potrivit cărora „mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni ordinii de drept”. De asemenea, acestea încalcă prevederile art. 11 alin. (1) din Decizia Biroului Electoral Central nr. 22D/2025 privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Președintele României din anul 2025 în condiții de legalitate, egalitate și integritate, care stipulează că „fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă”.”, a transmis BEC.

Fotografierea sau filmarea buletinului de vot este interzisă și constituie contravenție, sesizările privind încălcarea legii fiind transmise către Poliție.

În țară, votarea are loc în ziua de duminică, 4 mai, de la ora 7.00 la ora 21.00.

Românii vor alege unul din cei 11 candidați - patru independenți și șapte reprezentanți ai unor partide și alianțe, înscriși în cursa pentru Președinția României.

Alegerile prezidențiale din România vor avea loc pe 4 mai (primul tur) și pe 18 mai (al doilea tur) 2025, după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatul alegerilor din decembrie 2024.

Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.