stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

Biserica NU mai vrea petreceri zgomotoase la Brukenthal; inventarierea și securitatea colecțiilor, prioritatea noii conduceri

petreceri - zgomot- decibeli - Muzeul Național Brukenthal- securitate - colectii - Raluca Teodorescu07.05.2025
Publicitate
leaderboard

Arheologul Raluca Teodorescu, noul manager interimar al Muzeului Național Brukenthal, a declarat, miercuri, în conferință presă, că muzeul va continua ”unele dintre proiectele” anunțate anterior, cu prioritizarea activității de cercetare arheologică, pentru acoperirea facturilor la utilități. Concertele de la Palatul Brukenthal și petrecerile din curtea “Casei Altemberger”, lansate în mandatul fostului manager Alexandru Chituță ar putea deveni amintire pentru că Biserica Evanghelică - proprietarul de drept al muzeului, nu mai dorește ”evenimente cu muzică care pun în pericol securitatea și bunul simț”, a transmis prim-preotul Kilian Dörr.

Cu un mandat de manager interimar preluat pentru o perioadă de 2 luni, Raluca Teodorescu și-a stabilit ca prioritate continuarea inventarierii colecțiilor și securizarea lor.

Ea a precizat că va exista continuitate și pentru unele proiecte în care a fost deja implicat muzeul, totul urmând să fie decis după evaluarea contractelor.


”Din cauza timpului scurt și a problemelor, inclusiv cele financiare pe care le cunoașteți, mă gândesc, după ce vom analiza toate documentațiile de la toate departamentele, să ne axăm pe niște zone mari: să facem inventarierea patrimoniului, să începem procedurile de reevaluare a patrimoniului muzeului și, foarte important, să asigurăm paza și protecția colecțiilor pe care le administrează muzeul. O să continuăm unele dintre proiectele care au fost anunțate anterior, toate proiectele începute anterior. Deocamdată am început să văd toate contractele care sunt valide la momentul acesta și vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat managerul interimar al Muzeului Brukental Raluca Teodorescu.




Șantierele arheologice, baza pentru acoperirea minusurilor financiare

În contextul problemelor financiare cu care se confruntă muzeul, noul manager spune că nu ia în calcul închidere de sedii: ”Personal, nu sunt de acord pentru că în primul rând trebuie să asigurăm și finanțarea. Iar dacă închidem sedii, nu vom avea banii de pe bilete”.

Pe lângă veniturile din bilete, noul manager se bazează pe lucrările de arheologie numeroase din Sibiu pentru care sunt solicitați specialiștii muzeului, după modelul fostului manager, Sabin Luca, care a fost reticient în privința unei deschideri largi a muzeului pentru public.


”Acum suntem în lucru la realizarea unor simulări, eu și contabilul șef. Nu vă pot spune foarte multe, dar calculăm un pic veniturile obținute, luăm ultimii 5 ani în calcul, ca să vedem pe ce ne-am putea baza cu venituri anul acesta.
Sunt câteva lucrări arheologice mari, care ar putea să asigure și ele niște venituri proprii, sper, suficiente, ca să ajungem să putem asigura funcționarea Muzeului Brukenthal în perioada următoare. Deocamdată stăm calmi. Evident, dacă vor fi probleme majore constatate, acest lucru va fi anunțat”, a mai precizat Raluca Teodorescu.

Potrivit acesteia, presiunea financiară asupra muzeului vine din restanțele de plată pe care instituția le are pentru acoperirea utilităților, salariile angajaților fiind, prin subvenție, asigurate de Ministerul Culturii.

”În momentul de față știu că avem minus față de facturile pe care le avem în contabilitate, dar în această perioadă s-au făcut venituri detul de mari,(...), sunt programate câteva lucări mari de arheologie, care cred că vor aduce, la finalul trimestrului doi, asta este ținta, să putem să asigurăm plata tuturor facturilor și să nu intrăm într-o situație dificilă din punct de vedere financiar”, a explicat managerul interimar, estimat că situația financiară a muzeului se va putea clarifica la finalul lunii mai.

Christmas at the Palace - Sibiu


Fără petreceri zgomotoase în curtea Palatului Brukenthal


Prezent la conferința de presă de prezentare a noului manager, prim-preotul Parohiei Evanghelice - Kilian Dörr, proprietarul de drept al muzeului, a declarat că biserica nu mai dorește ”evenimente cu muzică care pun în pericol securitatea și bunul simț”, întrebat fiind dacă se vor continua petrecerile și concertele organizate în ultimii ani în curtea Palatului Brukenthal sau în curtea Casei Altemberg.

În opina sa, muzeul poate găzdui concerte și evenimente de muzică clasică, dar nu evenimente precum cele organizate de Crăciun în curtea Palatului sau party-urile din curtea Muzeului de Istorie.


”Eu cred că pot fi mult îmnunătățite pentru că nu considerăm că este adecvat niște evenimente de distracție publică unde se prăjesc uleiuri, unde este pericol de incendiu, intră tot felul de lume, se bea alcool, este muzică cu decibeli foarte mulți, despre care, când sunt în Piața Mare ne plângem pentru că strică substanța clădirilor, pereților și ferestrelor. Nu cred că acesta este modul de abordare corect cu ceea ce poate să se întâmple în Piața Mare sau oriunde. Cu siguranță sunt proiecte care pot avea un design mult mai adecvat, cu colecțiile muzeului, care implică mai mult colecțiile. Nu mai vrem concerte din astea amplificate în neștire, ci cele care se potrivesc cu întregul ansamblu. Și aici putem colabora. Bineînțeles, este o muzică clasică care își are locul. Avem și salonul de muzică.(...). Nu dorim evenimente cu muzica care pun în pericol securitatea, bunul simț și bunul gust”, a declarat Kilian Dörr, care a mulțumit în același timp fostului manager pentru activitatea sa.

Raluca Teodorescu, doctor în arheologie și director al Muzeul de Istorie “Casa Altemberger” până în date 6 mai, a fost numită, prin decizia ministrului Culturii, în funcția de manager interimar al Muzeului Național Brukenthal.

Ea îl înlocuiește pentru o perioadă de două luni pe Alexandru Chituță, al cărui mandat a expirat.


După aproximativ 3 ani la conducerea muzeului tot cu mandat interimar, Alexandru Chituță și-a preluat postul deținut anterior, cel de director Expoziții, Proiecte culturale, Marketing, Digitizare și Mass-Media, activitate prin care și-a remarcat mandatul.

Directorul Muzeului Brukenthal: Sunt pus în postura să REFUZ semnarea unui contract; au mirosit sau văzut conturile

Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.