Biserica Ursulinelor, legende și educație de elită pentru Sibiu
02.10.2022 În jurul Bisericii Ursulinelor, așa cum o cunosc sibienii, circulă tot felul de legende. Pe unele tindem să le credem, altele sunt văzute ca niște povești frumos amblate. Localnicii vorbesc de tuneluri subterane, catacombe, care s-ar uni într-o rețea pe sub biserica Ursuline și fostul Liceu Pedagogic, care azi e doar o clădire ce stă să cadă în interior, și care ar duce până la Sala Thalia.
În schimb, poveștile țesute în jurul Sfintei Ursula sunt considerate frumoase și primesc crezare. Legenda spune ca Orsola sau Ursula era fiica regelui creștin al Bretaniei. La curtea tatălui ei, care era un rege credincios, sosesc ambasadorii regelui Anglei pentru a cere mâna fiicei sale, Orsola. Fiind cerută în căsătorie de un prinț păgân, fata a cerut un răgaz de trei ani, timp în care a plecat în pelerinaj. Avea să fie însoțită de o mie de tinere, iar slujnicele ei, zece la număr, aveau, la rândul lor, ca însțitoare alte o mie de tinere.
Împreună cu slujnicele, Ursula s-a îndreptat spre Roma. Pe drumul său, s-a oprit la Köln, care avea să fie asediat de huni, iar fecioarele decapitate într-un masacru. Se crede că conducătorul hunilor a omorât-o pe Ursula întrucât nu dorea să îi devină soție. Pe locul unde au fost ucise fetele avea să fie ridicată o biserică.
Astfel, în tradiția catolică, Sfânta Ursula este martiră creștină care a trăit în Köln în secolul al IV-lea, fiind patroana Ordinului Ursulinelor, călugărițe care au activat și în Transilvania.

Biserica şi mănăstirea ursulinelor, situată pe strada Gheorghe Magheru, a fost prima și prima data lăcaşul de cult al unei mănăstiri a călugărilor dominicani. În anul 1474, aceștia au construit biserica şi apoi mânăstirea în înteriorul zidului de apărare al cetatii.
La 12 iulie 1733 au venit de la Bratislava opt călugăriţe ursuline, cărora le-a fost dată în îngrijire biserica în secolul al XVIII-lea. Ele au construit apoi o mănăstire și o școală catolică.
Un an mai tarziu, urmează să fie ridicată o clădire nouă, care va fi apoi extinsă, după ce călugărițele primesc bani de la împărăteasa Maria Tereza. Lucrările aveau să fi finalizate în anul 1772, de când găzduiește şcoala elementară catolică.
Şcoala ursulinelor (Ursuliner-Nonnen, Kloster und Schule) urma să devină una dintre şcolile de elită a Sibiului la acea vreme. Aici învățau copiii familiilor bogate. Acestea preferau să își educe copiii într-un mediu german, după un tipic iezuit.
Până în anul 1949, clădirea de pe strada Sării, cum a mai fost denumita actuala Magheru, a dăpostit şcoala de fete. În perioada comunistă şi până în 2010, aici a a funcţionat Colegiul Pedagogic Andrei Şaguna.
În secoul al XVIII-lea, la Sibiu, călugării iezuiţi au răspândit credinţa catolică şi au dezvoltat învăţământul pentru băieţi, iar maicile ursuline au răspândit învăţământul pentru fete.

Biserica are trei altare. Cel principal conține o icoană ce are ca temă încoronarea Maicii Domnului. În lateral este reprezentată prin picturi, Sf. Angela de Merici, fondatoarea ordinului maicilor ursuline. În dreapta, ea este înfățișată în momentul în care i se arată într-o viziune Sf. Ursula, iar în stânga cum instruia copiii școlii catolice. În interiorul bisericii se poate vedea şi o inscripţie dedicată împărătesei Maria Tereza. Ea a sprijinit financiar o amplă renovare a bisericii, în anul 1774.
La exterior, deasupra intrării in biserica, putem vedea și statueta Sfintei Ursula. Ea este îmbrăcată cu o rochie albă peste care se află o pelerină de culoare roșie, prinsă la gât cu o agrafă. Sfânta Ursula tine în mâna dreaptă o frunză de palmier, iar în stânga un steag. Statueta Sfintei Ursula sa afla într-o nişă de formă semicirculară, având de o parte şi de alta două console pe care se sprijină două coloane circulare. Pe soclul statuii se află un ecuson albastru cu inscripţia "Ursula".

Colţul de Nord-Est al bisericii păstrează ți azi un obuz încastrat în zid.
Iar, în catacombele bisericii se găsesc criptele maicilor ursuline înmormântate aici, potrivit patrimoniusibiu.ro
În prezent, Biserica Ursulinelor este loc de rugăciune și slujbe religioase atât de comunitatea greco-catolică și atracție pentru mii de turiști anual. Biserica monument poate fi vizitata zilnic și este căutată pentru organizatorii de concerte, datorită acusticii.
