Bolojan, din Austria, despre criza apei: Se lucrează la soluții astfel încât, mai repede de luni, locuitorii afectați să poată beneficia de apă
04.12.2025 Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, că se lucrează pentru găsirea de soluții în așa fel încât mai repede de ziua de luni locuitorii din Prahova și Dâmbovița care sunt afectați, precum și companiile care lucrează în zonă să poată beneficia de apă, potrivit Agerpres.ro.
El a subliniat că, în zilele următoare, cei care sunt responsabili vor răspunde pentru această situație.
”În afară de aspectele care țin de poziționări politice, atunci când ai o situație de urgență cum este cea pe care o avem în județul Prahova, în principal, prima obligație a tuturor celor responsabili este să rezolve problemele și înțeleg că se lucrează la soluții în așa fel încât mai repede de luni locuitorii care sunt afectați, inclusiv companiile care lucrează în zonă, să poată beneficia de apă', a precizat Bolojan, la Viena, la o conferință de presă comună cu cancelarul austriac, Christian Stocker.
Prim-ministrul a fost întrebat despre situația celor peste 100.000 de români din județele Dâmbovița și Prahova care nu au apă potabilă până luni, ce poate face Guvernul și dacă ministrul Mediului, Diana Buzoianu, ar trebui să facă un pas în spate.
Potrivit premierului, trebuie luate măsuri ca astfel de situații să nu se mai întâmple.
'Având în vedere că aceste lucruri arată și defecțiuni de sistem, ceea ce trebuie să facem în astfel de situații este să luăm măsuri pentru ca să nu mai ajungem în astfel de situații, iar cei care sunt responsabili de astfel de evenimente trebuie să răspundă pentru aceste lucruri și asta se va întâmpla în zilele următoare', a transmis Ilie Bolojan.
Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită oficială în Austria, a avut joi, la Cancelaria Federală de la Ballhausplatz, o întrevedere cu omologul său, Christian Stocker.
