BookLand: Școala și grădinița din Valea Viilor, reabilitate cu ajutorul localnicilor și sprijin de la firme
31.08.2023 Școala Gimnazială și Grădinița „Martian Negrea” din Valea Viilor, județul Sibiu, au fost complet reabilitate și echipate, cei peste 90 de copii din comună urmând să își reia activitatea în septembrie în spații sigure și moderne, a transmis Asociatia BookLand. Clădirile au fost renovate în urma unei investiții de 300.000 euro iar acoperișurile au fost reparate cu țiglă donată de localnici.
Școala și grădinița din Valea Viilor au fost renovate de Asociatia BookLand, care a beneficiat de sprijinul unui număr de 47 companii. Lucrările au început în toamna anului trecut și s-au încheiat luna aceasta. S-au investit în total 300.000 de euro, din care 240.000 euro asigurați de BookLand și 60.000 euro de Primaria Valea Viilor.
Fiecare țiglă de pe acoperișurile celor două clădiri a fost dată jos, verificată și înlocuită cea care era deteriorată. Pentru că localitatea face parte din patrimoniul UNESCO și a trebuit să fie respectate detaliile legate de conservarea aspectului arhitectonic inițial, li s-a solicitat locuitorilor din Valea Viilor să doneze țigle.
S-au făcut reparații capitale, de schimbarea structurii de lemn, până la sistem electric nou.
“… rar ne-a fost dat să găsim o școala cu atâta umiditate în aer-pereți-pardoseli, umiditate care, în timp, favorizează apariția sporilor și germenilor periculoși pentru sănătate. Timp de două luni, cu dezumidificatoarele instalate în sălile de clasă, am scos peste 50 litri de apă zilnic, motivul fiind că pânza freatică e foarte ridicată în zonă, drenurile instalate de noi funcționand continuu, chiar și în perioade de secetă. Toate cele 4 scări de acces au fost remodelate și acoperite cu gresie. Iar în spațiul de joacă al Grădiniței am adus mobilier exterior pentru prichindei”, susțin reprezentanții Asociatiei BookLand.

“La Școala Gimnazială și Grădinița "Martian Negrea" învață 74 de elevi în învățământul primari și în jur de 25 de copii la grădiniță. Avem patru învățătoare și două educatoare. După modernizarea au fost create 4 săli de clasă, 2 grupuri sanitare interioare, cancelarie, arhivă, un Centru de Documentare și Informare, dar și o sală nouă de sport”, ne-a declarat directorul școlii, Dana Vasiliu.
Noua Școală Gimnazială și Grădinița „Martian Negrea” din comuna Valea Viilor vor fi inaugurate vineri, 1 septembrie, în prezența Ambasadorului al României în Austria, Emil Hurezeanu, care este și reprezentant și ambasador BookLand.
