Cinci copii VICTIME ale violenței în școlile din Sibiu în prima lună a anului; tendință de creștere alarmantă
30.01.2026 Numărul copiilor victime ale violenței în școlile din Sibiu este în creștere alarmantă anul acesta, potrivit datelor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția privind cazurile de violență sesizate la nivelul unităților de învățământ. Dacă anul trecut au fost 23 de copii implicați în astfel de cazuri declarate, în prima lună a noului an au fost deja 5 situații de agresiuni, a atras atenția DGASPC Sibiu, vineri, de Ziua Internațională pentru Nonviolența în Școli.
”În perioada ianuarie–decembrie 2025, la nivelul DGASPC Sibiu au fost înregistrate 12 sesizări referitoare la situații de violență în mediul școlar, care au vizat 23 de minori. În cadrul instrumentării acestor cazuri, părinții copiilor implicați au beneficiat de consiliere, informare și îndrumare din partea reprezentanților instituției, în vederea prevenirii și combaterii violenței școlare. De la începutul anului și până în prezent, au fost înregistrate 5 sesizări transmise de unitățile de învățământ, care fac referire la 5 minori, fiind avute în vedere inclusiv situații apărute recent în mediul online.
În toate cazurile menționate s-au efectuat verificări în teren și la sediile unităților de învățământ și s-a colaborat cu toți factorii implicați, respectiv: unitățile școlare, serviciile publice de asistență socială, direcțiile de asistență socială din cadrul primăriilor de domiciliu și, după caz, organele de poliție”, a transmis DGASPC Sibiu.
Potrivit legii, școlile au obligația de a transmite semestrial informații către DGASPC Sibiu privind situațiile de violență înregistrate.
În același context, DGASPC Sibiu a reamintit importanța telefonului copilului:” Pentru sesizarea oricărei forme de abuz, neglijare, exploatare sau violență asupra copilului este disponibil numărul național unic 119, apelabil gratuit, 24 de ore din 24, de către orice persoană – adult sau copil – care dorește să semnaleze o situație de risc sau dificultate”.
Ziua Internațională pentru Nonviolența în Școli este celebrată în data de 30 ianuarie, cu scopul promovarii educației copiilor în spiritul armoniei, solidarității, respectului, toleranței și dialogului, precum și prevenirea bullyingului și a oricăror forme de agresivitate.
Cel mai răsunător caz al lunii a fost cel de la Școala 21 din Sibiu, soldat cu propunere de exmatriculare a elevelor agresive.