stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

Ciprian Ștefan cere împrospătarea ofertei culturale a Sibiului: Este obligatoriu un refresh

ciprian stefan - sibiu - muzeu astra- oferta culturală - sibiu - refresh23.01.2024
Publicitate
leaderboard

Anul aceste este nevoie de reconfigurarea ofertei culturale a orașului Sibiu și de introducerea de noi produse, pentru creșterea numărului de turiști, a declarat, marți în conferință de presă, Ciprian Ștefan, managerul Muzeului ASTRA, cel mai mare muzeu în aer liber din sud-estul Europei.

”Chiar dacă este an electoral și va fi un an greu pentru toată lumea, mă aștept ca următoarea perioadă să fie și o reconfigurare a ofertei culturale din orașul Sibiu. Trebuie să dăm un restart la mai multe evenimente culturale în orașul Sibiu.(...). Am văzut că au fost trei sute și ceva de mii de turiști care au înnoptat în Sibiu. Nu este o cifră cu care neapărat putem să ne mândrim. Ar trebui să creștem pentru că Sibiul are potențial. Ca să crească, trebuie să venim cu noi oferte și cu produse culturale obligatorii”, a declarat directorul muzeului.

El a atras atenția că trebuie să se țină cont de faptul că Sibiul este înconjurat de orașe cu oferte culturale din ce în ce mai atractive, precum Alba Iulia, Brașov și Tg. Mureș: ”Trebuie să avem grijă pentru că este obligatoriu un refresh”.


În opinia sa, cele două mari muzee din Sibiu - Muzeul ASTRA și Muzeul Național Brukenthal, se completează deja cu oferte concrete ”pentru cei care vor să viziteze Sibiul”.

”Noi avem nevoie de un Brukenthal puternic, pentru că noi ne completăm cu Brukenthalul. Un Muzeu Brukenthal puternic în zona centrală, cu oferte culturale dense, cum am văzut că își propune să facă anul acesta, ar fi extraordinar. Pentru că, dacă el (nr. Brukenthal) ține pubicul, cu ce mai avem și noi în centrul orașului - o să avem 3 facilități - Bastionu, Astra Film Festival și Casa Artelor, putem să ținem oamenii o zi întreagă în oraș. Și o altă zi să vină la muzeu. Deja avem ofertă culturală concretă pentru cei care vor să viziteze Sibiul”, a argumentat Ciprian Ștefan.

Primăria Sibiu alocă anul acesta finanțare în valoare de 22,6 de milioane de lei pentru festivalurile și evenimentele sportive, potrivit proiectului de buget pe anul 2024. Din suma totală, 7 milioane de lei de la bugetul local vor merge pe Agenda Culturală, prin care se finanțează evenimente culturale, în general evenimente similare de a un an la altul organizate de un număr restrâns de asociații.

Primăria Sibiu alocă peste 22 de milioane de lei pentru festivalurile și evenimentele din 2024


În cursul anului 2023, Muzeul ASTRA din Sibiu a atras peste 455 de mii de vizitatori și a înregistrat venituri în valoare de aproximativ 6,3 milioane de lei.

Muzeul Civilizatiei Populare Tradiționale “ASTRA” din Sibiu este cel mai mare muzeu în aer liber din din sud-estul Europei. Muzeul este amenajat pe o suprafață de 96 de hectare, la marginea orașului Sibiu, și deține în patrimoniu peste 400 de case, anexe gospodăreşti şi instalaţii tehnice reprezentative pentru vieţa rurală de pe întreg cuprinsul ţării.

Managerul Muzeului ASTRA: 2023 a fost cel mai bun an; Nu creștem tarifele în 2024

Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.