Circulația trenurilor întreruptă pe Magistrala București - Brașov din cauza copacilor căzuți
09.07.2025 Circulația feroviară pe Magistrala 300 București - Brașov a fost întreruptă, miercuri, din cauza copacilor căzuți, urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile. Circulația a fost întreruptă pe ambele fire de pe ruta Valea Largă – Buşteni din cauza căderii unui copac în gabaritul liniei de cale ferată iar în urma incidentului trenurile aflate în tranzit staționează, a informat CFR Călători.
Compania a precizat că administratorul infrastructurii feroviare CNCF “CFR” SA lucrează la remedierea deranjamentului, fiind pusă la dispoziția acestuia tracțiune diesel.
”În funcție de evoluția situației, sunt posibile și alte decalări ale orariilor trenurilor. Circulația în zona afectată se va desfășura în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.”, a comunicat CFR Călători.
Cât privește reluarea circulaţiei, informații pot fi solicitate de la CFR SA, care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată.
Județele învecinate - Harghita și Covasna se află miecuri sub Cod Portocaliu de ploi și vijelii.
