CJ Sibiu: Noul pod de la intrarea în Arpașu de Sus este aproape de finalizare (VIDEO)
29.04.2025 Noul pod construit pe DJ 105 H Arpașu de Sus, de la intrarea în localitate, este aproape finalizat, potrivit unei informări a Consiliului Județean Sibiu privind stadiul execuției lucrărilor finanțate cu fonduri din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
”Timp de 65 de ani, accesul în sat s-a făcut pe un pod din lemn, cu grinzi metalice. Noul pod, din beton și armături din oțel, are prevăzute și trotuare pentru pietoni. Au fost realizate inclusiv gabioane pentru consolidarea malurilor”, a precizat CJ Sibiu.
Podul va avea o lungime de 24 m, o lățime de 11,7 m, din care zona carosabilă este de 7,8 m, la care se adaugă două trotuare cu lățimea de 1,7 m fiecare.
Investiția în valoare de peste 5,3 milioane lei este realizată de către asocierea Prodial SRL si Total NSA AG Construct SRL, iar termenul de finalizare este aprilie 2025, anunța anul trecut administrația județeană.
