stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

Consilier AUR cere CJ Sibiu plafonarea indemnizației membrilor CA de la Aeroport; director: Nu ar trebui să fie un subiect de discuție

Consilier AUR - Augustin Sava - CJ Sibiu - plafonare indemnizației - membri CA - Marius Gîrdea-  30.07.2025
Publicitate
leaderboard

Consilierul județean Augustin Sava (AUR), fost director al Aeroportului Sibiu, a cerut, miercuri, în plenul ședinței Consiliului Județean (CJ), plafonarea indemnizației acordată persoanelor care sunt membri în Consiliul de Administrație (CA) al Aeroportului și altor instituții din subordinea CJ la valoarea celei primită de un consilier județean, respectiv până în 1300 de lei pe lună. În replică, directorul general al AIS, Marius Gîrdea, a susținut că sumele primite de membrii CA nu ar trebui să fie puse în discuție pe motiv că sunt, la fel ca și salariul său, printre cele mai mici din țară, raportat la domeniu.

Discuțiile au avut loc în contextul aprobării de către CJ a raportului de evaluare a performanței CA al Aeroportului Sibiu, a cărui concluzie este că: ”indicatorii de performanță financiari și nefinanciari, țintele și obiectivele, așa cum au fost prevăzute în Scrisoare de așteptări și contractele de mandat, nu au fost îndepliniți integral, însă nu au înregistrat derapaje semnificative pentru a se lua în calcul o propunere de încetare a contractelor de mandat”.


Augustin Sava a fost singurul consilier județean care a criticat managementul Aeroportului și a susținut că banii primiți de membrii CA nu sunt justificați, raportat la performanțe.

”Pentru fiecare membru al CA, Aeroportul plătește 3496 de lei, iar pentru președintele CA plătește 4341 de lei. Mi se pare extraordinar de mult, în condițiile în care Guvernul taie din banii mamelor pentru creșterea copiilor, taie din banii pentru studenți, taie pensiile, taie salariile. Ce facem noi acolo? În condițiile în care Aeroportul este pe locul 6 în România, ca număr de pasageri, și pe locul 7 la trafic de aeronave. Practic merge cu valul.(...). Propun ca toți consilierii din Aeroport și poate și din celelalte servicii descentralizate ale CJ, să nu aibă indemnizația mai mare decât consilierii CJ și cei care au fost până acum în Aeroport să facă bine să nu mai fie, pentru că activitatea dumnealor se vede și ne doare. Ajungem să zburăm de oriunde, numai de la Sibiu nu. Cursele regulate sunt puține, aproape sub linie”, a spus Sava în plenul CJ.

Totodată, el a cerut conducerii Aeroportului un raport detaliat în care să se spună cum a fost externalizat serviciul de handling, care aduce venituri regiei, pe considerentul că presimte ”că acolo sunt probleme foarte mari”.

Consilierul județean a criticat în contextul dat și salariul pe care îl primește directorul Aeroportului Sibiu - 17.950 lei net pe lună.

În replică Marius Gîrdea a menționat că, atât salariul său, cât și indemnizațiile membrilor CA sunt printre cele mai mici din țară, raporat la celelalte aeroporturi, precizând că o astfel de temă nu ar trebui luată în discuție.


”La finalul anului trecut am făcut o analiză a managementului, raportat la celelalte aeroporturi din România. Ce pot să spun este că venitul directorului general și al directorului economic, care este de 80% din venitul acestuia, se află pe locul 3 din coada clasamentului. Celelalte două aeroporturi unde managerii sunt plătiți sub nivelul de la Sibiu sunt Aeroportul Tulcea și Aeroportul Arad. Iar celelalte aeroporturi pleacă de undeva de la 40% față de cea am eu ca director.(...) Nu aș vrea să înțeleagă lumea că pleacă cu prea mulți bani acasă. Sumele sunt brute. Cred că sunt plătiți, ei, chiar ultimii ca și venituri, între aeroporturile din România, în condițiile în care responsabilitatea pe care o au aceșți oameni este una foarte mare.(...). E zic că nu ar trebui să fie un subiect de discuție salariile administratorilor. Din contră, oamenii ar trebui felicitați pentru munca pe care o depun și pentru lucrurile și plus valoarea pe care o aduc Aeroportului Sibiu”, a declarat directorul general al AIS.

CA al AIS este format din 5 persoane- 1 președinte și 4 membri, din care 2 sunt reprezentanți ai CJ si ai Ministerului Finanțelor.


Consiliul de Administrație AIS 2025:

Președinte – Ștefan OPRIȘ, administrator neexecutiv, reprezentant al Autorității Publice tutelare (CV) (contract de mandat) (definitiv)

Membru – Radu Gabriel BONDAR, administrator neexecutiv (CV) (contract de mandat) (definitiv)

Membru – Ștefan Florin NARTEA, administrator neexecutiv (CV) (contract de mandat) (definitiv)

Membru – Marius Cristian CHIRIAC, administrator neexecutiv (CV) (contract de mandat) (definitiv)

Membru – Bogdan Gheorghe MOLDOVAN, administrator, reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice (CV) (contract de mandat) (definitiv)






Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.