Copiii din Orchestra Elijah, vedete într-un spectacol alături de actorii Teatrului ”Radu Stanca”
18.01.2026 Copiii din satele de pe Valea Hârtibaciului care fac parte din Orchestra simfonică ”Elijah” vor fi cooptați anul acesta într-un proiect al Teatrului Național ”Radu Stanca” din Sibiu. Cei mici vor urca pe scenă alături de actori profesioniști, a anunțat Petra Rațiu, directoarea Secției Germane a naționalului sibian.
”Vom lucra cu Fundația Elijah. Este organizația cu copiii care provin din medii defavorizate din zona Sibiului. Și acolo urmează să lucrăm. Vom face un proiect etapizat care se va finaliza într-un spectacol împreună cu actorii noștri și cu Orchestra Elijah”, a declarat Petra Rațiu.
Zeci de copii talentați din zonă sunt pregătiți în cadrul Școlii de Muzică dezvoltată în județul Sibiu de Asociatia Elijah, care se ocupă de susținerea, promovarea și integrarea lor.
