stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

Copil de 12 ani prins la volanul unei mașini furate din Sibiu; după ce a fost urmărit de polițiștii din două județe

Copil de 12 ani -  volan -  mașina  furata - Sibiu -urmărit -  două județe19.01.2026
Publicitate
leaderboard

Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins în cursul nopții pe DN7, la volanul unei mașini furată din județul Sibiu. Minorul, originar din Chișineu-Criș, a fost prins de polițiștii din județul Arad, în localitatea Milova, după ce a încercat să scape de agenții de la Rutieră din județul Hunedoara.

Potrivit aradon.ro, luni, în jurul orei 03:00, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism care circula pe D.N. 7, în localitatea Câmpuri-Surduc. Conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor polițiștilor, continuându-și deplasarea. Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului, folosind semnalele acustice și luminoase, iar la intrarea în județul Arad a fost solicitat sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Săvârșin.

„Acțiunea coordonată a polițiștilor hunedoreni și arădeni a dus la oprirea autoturismului în localitatea Milova, fără a fi înregistrate evenimente rutiere (deși viteza de rulare a fost mult peste limita legală)”, transmit cele două inspectorate de poliție, mai scrie sursa citată

În urma aventurii copilului care i-a fugărit pe polițiștii din cele două județe, a fost întocmit dosar penal.

Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.