Copilul care a căzut de pe trotineta electrică în Sibiu a decedat
21.09.2025 Băiatul care a căzut la începutul lunii septembrie seara de pe trotineta electrică în municipiul Sibiu și a ajuns în comă la spital a pierdut lupta pentru viață. Starea de sănătate a copilului de 13 ani s-a ”degradat constant în timpul spitalizării” iar sâmbătă noapte spre duminică a decedat, a anunțat Spitalul Județean Sibiu.
”Pacientul în vârstă de 13 ani, internat în cadrul secției Neurochirurgie după ce a suferit o căzătură cu trotineta, a decedat în cursul nopții trecute. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de medicii specialiști, starea tânărului s-a degradat constant în timpul spitalizării sale. Transmitem condoleanțe familiei îndurerate”, precizat purtătoarea de cuvânt Cristina Bălău.
Băiatul a căzut pe o trotinetă electrică, pe o stradă din apropierea mall-ului din Sibiu, potrivit Poliției.
Anchetatorii au stabilit, din primele cercetări, că minorul, domiciliat în localitatea Porumbacude Jos, s-a dezechilibrat în timp ce conducea trotineta electrică, a pierdut controlul direcției și a căzut pe carosabil.
Echipajul cu medic solicitat la fața locului a găsit băiatul cu traumatism cranio-cerebral grav și multiple excoriații la nivelul membrelor și toracelui.
Copilul a fost transportat la Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu, după care a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență, la Neurochirurgie, unde a fost operat în regim de urgență.