Crimă în județul Sibiu: Bărbat de 58 de ani ucis de un vârstnic cu mai multe lovituri de cuțit
29.04.2025 Un bărbat în vârstă de 58 de ani din satul Moardăș, ce aparține de comuna Mihăileni, județul Sibiu, a fost omorât luni seara cu mai multe lovituri de cuțit de un vârstnic, tot localnic, în urma unui conflict izbuncnit pe fondul consumului de alcool. Agresorul, în vârstă de 70 de ani, a fost și el rănit în timpul scandalului și dus la spital, potrivit unui comunicat transmis de Poliția Sibiu.
Agresiunea s-a produs aproape de miezul nopții, în curtea agresorului, iar poliția a fost alertată de soția bărbatului înjunghiat.
”Din primele investigații efectuate a rezultat că, la data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 23.00, în timp ce consumau băuturi alcoolice, între doi localnici din Moardăș, unul de 58 de ani, celălalt de 70 de ani, a izbucnit un conflict spontan în cursul căruia bărbatul de 70 de ani l-ar fi înjunghiat pe celălalt cu un cuțit, în zona gâtului și toracelui.(...). Agresiunea s-a produs la domiciliul bărbatului în vârstă de 70 de ani. Acesta a suferit, la rândul său, vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, Elena Welter.
Potrivit anchetatorilor, victima a fost găsită decedată la sosirea echipelor de intervenție.
În urma examinării sumare a cadavrului, ” s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violență”, motov pentru care cazul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.
