Deputatul FDGR îl însoțește pe premierul Bolojan în vizita din Germania
28.01.2026 Reprezentantul minorității germane din România în Parlament, deputatul Ovidiu Ganț, face parte din delegația oficială care îl însoțește în Germania pe premierul Ilie Bolojan, a informat miercuri Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR).
”Deputatul DFDR, Ovidiu Gan, îl însoțește în aceste zile pe premierul Ilie Bolojan într-o vizită în Germania”, a transmis FDGR pe Facebook.
Mesajul a fost atașat unei fotografii în care parlamentarul român apare alături de alți oficiali germani, printre care și Klaus-Peter Willsch, membru al Bundestagului. Potrivit acestuia, discuțiile purtate au vizat situația actuală a minorității germane din România și starea relațiilor bilaterale.
Premierul Ilie Bolojan se află într-o vizită oficială de două zile în Germania.
În cursul zilei de miercuri acesta se va întâlni cu cancelarul federal Friedrich Merz, cu vicepreședintele Parlamentului Federal (Bundestag), Andrea Lindholz, cu liderul grupului parlamentar CDU, Jens Spahn, și cu președintele Fundației Konrad Adenauer, Annegret Kramp-Karrenbaue.
Foto: Facebook/Landesforum