Două zile de proteste anti-Bolojan la Sibiu
25.02.2026 Primăria Sibiu a avizat favorabil un protest în Piața Mare a orașului ce ar urma să se desfășoare timp de două zile consecutiv, joi și vineri. Protestul este îndreptat împotriva măsurilor de austeritate luate de guvernul condus de Ilie Bolojan.
”Comisia de avizare a adunărilor publice din Municipiul Sibiu a avizat favorabil cererea formulată de către o persoană fizică pentru organizarea unei acțiuni de protest în zilele de 26 și 27 februarie 2026, între orele 10.00 – 19.00, în Piața Mare. Scopul protestului este „manifestarea nemulțumirii față de măsurile de austeritate impuse de Guvernul României.”, a anunțat Primăria Sibiu.
Persoana care și-a asumat rolul de organizator al protestului a declarat că se așteaptă să iasă în stradă în jur de 600 de persoane.
Decizia fost luată în Comisia de marți, când Guvernul a aprobat două acte normative importante ce vizează tăieri in administrație și noi măsuri economice.