Dr. Elena Scridon: Oboseala se ameliorează în astenia de primăvară, NU și la apnee în somn, când epuizarea persistă
14.03.2026 Starea de oboseală persistentă nu trebuie ignorată atunci când aceasta se accentuată, cu somnolență în timpul zilei sau sforăit persistent, avertizează medical pneumolog Maria-Elena Scridon. Aceasta se ameliorează la persoanele cu astenia de primăvară - reacție temporară a organismului la schimbările de temperatură și ritm biologic, nu și la cele care manifestă apnee în somn - afecțiune care netratată poate duce la stop cardio-respirator în timpul somnului, spune medicul într-un comunicat al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.
Pneumologul, șefa Secției Clinice Pneumologie I, prin detaliile oferite, ajută să înțelegem care este diferența între o reacțiile de adaptare sezonieră a organismului din timpul primăverii și o tulburare reală de somn care necesită tratament, respectiv, care este diferența dintre oboseală de primăvară și apnee în somn.
”Astenia de primăvară nu este o boală propriu-zisă, ci o reacție temporară a organismului la schimbările de temperatură, lumină și ritm biologic. Se manifestă prin oboseală ușoară, iritabilitate, scăderea capacității de concentrare și uneori tulburări minore de somn. De regulă, simptomele sunt tranzitorii și se remit în câteva săptămâni”, spune dr. Maria-Elena Scridon.
Pneumologul atenționează că problema apare atunci când oboseala este persistentă și severă, caz în care poate fi vorba despre apneea obstructivă în somn. Această afecțiune se caracterizează prin opriri repetate ale respirației în timpul somnului, cauzate de colabarea căilor respiratorii superioare
„Aceste pauze respiratorii duc la fragmentarea somnului și la scăderea oxigenării organismului, chiar dacă persoana nu își amintește trezirile din timpul nopții”, spune medicul.
Diferența dintre oboseala sezonieră și apneea în somn este dată, în principal, de intensitatea și persistența simptomelor.
„În astenia de primăvară, oboseala este moderată și se ameliorează odată cu adaptarea organismului. În apneea în somn, somnolența diurnă este marcată, pacientul poate adormi involuntar în timpul zilei, iar starea de epuizare persistă indiferent de numărul orelor dormite”, explică dr. Scridon.
Există și câteva semne de alarmă care ar trebui să trimită pacientul la medic. Printre cele mai frecvente se numără sforăitul puternic și constant, pauzele respiratorii observate de partener, trezirile frecvente cu senzație de sufocare, durerile de cap matinale și uscăciunea gurii la trezire.
Primăvara poate agrava simptomele apneei de somn, mai ales în cazul persoanelor care suferă de alergii sezoniere.
„Alergiile pot provoca congestie nazală, ceea ce îngreunează respirația pe timpul nopții și poate accentua sforăitul și episoadele de apnee”, spune medicul.
Riscul de apnee în somn este mai mare la persoanele supraponderale, la cele cu circumferință mare a gâtului, la bărbați, la persoanele de peste 40 de ani, dar și la fumători sau la cei care consumă alcool seara. Afecțiunea poate apărea însă și la persoane normoponderale sau la femei, mai ales după menopauză.
Diagnosticul se stabilește prin studii de somn, realizate fie în laborator – polisomnografie – fie prin teste de monitorizare respiratorie la domiciliu.
Netratată, apneea în somn poate avea consecințe serioase asupra sănătății.
„Apneea de somn netratată crește riscul de hipertensiune arterială, aritmii, infarct miocardic sau stop cardio-respirator în timpul somnului. De asemenea, poate favoriza apariția sindromului metabolic și a diabetului zaharat și are consecințe neuro-psihiatrice precum somnolența excesivă, tulburările de memorie și concentrare sau anxietatea”, avertizează dr. Scridon.
Potrivit acesteia, în formele moderate și severe, tratamentul standard este terapia cu presiune pozitivă continuă (CPAP), care menține căile respiratorii deschise în timpul somnului. În paralel, medicii recomandă scăderea în greutate, renunțarea la fumat, evitarea alcoolului seara și tratarea problemelor ORL.