FC Hermannstadt, victorie surprinzătoare în Cupa României, fără antrenor pe bancă
03.12.2025 FC Hermannstadt, fără antrenorul Marius Măldărășanu, a învins-o neașteptat pe FC Botoșani, cu scorul de 3-1 (1-1), miercuri seara, în deplasare, într-un meci din Grupa D a Cupei României la fotbal, potrivit Agerpres.ro.
Gazdele au deschis scorul prin atacantul argentinian Enzo Lopez (10), dar apoi sibienii au punctat de trei ori.
Alexandru Oroian l-a surprins pe portarul Luka Kukic (24) cu un șut de la distanță, apoi Marko Gjorgijevski (53) a profitat de o respingere greșită a fundașului spaniol Miguelito, iar Sergiu Buș (77) a închis tabela cu o lovitură de cap din plonjon la centrarea lui Ciprian Biceanu.
FC Botoșani nu a pierdut niciun meci acasă în acest sezon în campionat.
FC Hermannstadt, condusă la Botoșani de Valentin Negru de pe bancă, a obținut doar două puncte în ultimele opt etape din Superligă.
Pentru sibieni acesta este a doua victorie în grupă, în timp ce FC Botoșani este practic eliminată, având un singur punct.
În primul meci al etapei, Concordia Chiajna a învins-o pe CS Dinamo București cu 3-0, la Buftea. Ultimul meci din grupă se joacă, miercuri seara, între Farul Constanța și FC Dinamo București.
