stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

Fodor despre asocierea cu CJ Sibiu pentru construirea noului spital: Primăria este deschisă să contribuie ”când va fi cazul”

astrid fodor- sibiu - asociere - cj sibiu -primaria sibiu - finanțare - spital nou 18.08.2024
Publicitate
leaderboard

Primăria Sibiu este deschisă să ”colaboreze și să contribuie” la proiectul noului spital al Sibiului ce ar urma să fie construit de Consiliul Județean (CJ) Sibiu pe Calea Șurii Mici, atunci ”când va fi cazul”, a precizat pentru StirideSibiu primarul Astrid Fodor, intrebat fiind dacă au existat negocieri cu privire la o posibilă asociere între cele două administrații.


Precizarea vine în contextul în care CJ încearcă să obțină de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) aviz de asociere între UAT-urilor pentru obținerea de fonduri europene pentru construirea spitalului.

”O colaborare între Primăria Sibiu și Consiliul Județean Sibiu pe tema noului Spital Județean a existat încă de la inițierea acestui proiect, în 2016. De altfel, Primăria Sibiu a avut și un reprezentant în grupul de lucru al acestui proiect care va include și spații pentru Spitalul de Pediatrie, unitate medicală aflată în grija Primăriei Sibiu ca infrastructură și dotări. În continuare, vor exista discuții între Primăria Sibiu și Consiliul Județean Sibiu pe această temă, pentru că Primăria Sibiu a fost și este deschisă să colaboreze și să contribuie, atunci când va fi cazul, noul Spital Județean fiind un obiectiv important pentru sibieni”, a transmis Astrid Fodor.


În privința consultării consilierilor locali pe tema finanțării de la bugetul local al orașului a proiectului noului spital, primarul Sibiului nu a oferit niciun răspun.

Pentru bugetarea investiției prin ”Programului național de investiții în infrastructura unităților spitalicești”, administrația județeană ia în calcul asocierea cu Primăria Sibiu, pentru integrarea în proiect a viitorului spital de Pediatrie, a transmis președinta Consiliului, Daniela Cimpeam, la începutul lunii august, în replică la afirmațiile premierului Marcel Ciolacu cu privire la proiectul spitalului.

Pentru a realiza în integralitate proiectul, CJ a transmis MIPE ”observații la Normele de finanțare, pentru a permite asocierea UAT-urilor în vederea construirii de noi unități spitalicești. În esență, această propunere este menită să asigure construirea „Pediatriei” în cadrul Noului Spital, prin cooptarea Primăriei Municipiului Sibiu ca partener în proiect”.

În același context, s-a precizat de către CJ Sibiu că proiectul noului spital al Sibului nu a fost redimensionat sau modificat, ci parcurge în continuarea etapele de finanțare în forma cunoscută, în vederea finanțării, după lansarea noilor ghiduri de către Guvern.

Administrația județeană a pierdut în iunie contractul cu compania CON-A pentru construcția noului spital din cauza expirării termenului de atribuire, în lipsa obținerii finanțării blocată de Guvern în cursul anului trecut.

Contractul de execuție a fost atribuit în iunie 2023, pentru suma de 428 de milioane de euro, fără TVA, cu clauză suspensivă inclusă, până la obținerea finanțării. Doar că termenul de un an a expirat, timp în care nu s-au găsit însă banii necesari pentru începerea lucrărilor iar contractul a fost pierdut.

La nici o lună după pierderea contractului cu constructorul contractat de Consiliul Județean pentru ridicarea spitalului, Guvernul a aprobat demararea programului de investiţii în infrastructura medicală, în valoare de 13,25 miliarde de lei.

Mai exact, după ce în decembrie 2023 Guvernul condus de Marcel Ciolacu a exclus de la finanțare prin PNRR proiectul spitalului din Sibiu, pe motiv că valoarea este prea mare, în iulie 2024, la mai puțin de o lună de la data în care autoritățile sibiene au pierdut contractarea lucrărilor, s-au deblocat ghidurile de finanțare pentru noi spitale.

Pentru atragerea de finanțare europeană, CJ Sibiu are nevoie de ”aviz de oportunitate” de la Ministerul Sănătii pentru a putea depune o nouă cerere de finanțare, după apariția Ghidului de finanțare de către MIPE.


Noul spital a fost proiectat pentru un număr de 805 de paturi pentru adulți și copii. Clădirea ar urma să fie compusă din 4 corpuri cu câte 5 etaje.

Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.