Grindeanu a anunțat că PSD intră la guvernare: Suntem conștienți că nu va fi ușor să armonizăm punctele de vedere
21.06.2025 Partidul Social Democrat își asumă participarea în noua coaliție guvernamentală, ''chiar dacă unii dintre partenerii de guvernare au viziuni politice opuse'', subliniind că ”nu va fi ușor” să armonizeze punctele de vedere, a anunțat sâmbătă președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, după consultarea membrilor din Consiliile Politice Județene și Consiliul Politic.
”I-am ascultat astăzi pe colegii din Consiliile Politice Județene și Consiliul Politic Național și am ales calea politică pe care va merge PSD în următoarea perioadă: cea a asumării și responsabilității față de români! (...) PSD este și va rămâne un partid al oamenilor, un partid al celor care vor să trăiască într-o țară mai bună, cu locuri de muncă bine plătite, cu educație de calitate pentru copii și cu servicii de sănătate accesibile tuturor. PSD își asumă participarea într-o nouă coaliție guvernamentală, chiar dacă unii dintre partenerii de guvernare au viziuni politice opuse. Suntem conștienți că nu va fi ușor să armonizăm punctele de vedere. Dar rămânem consecvenți și ne asumăm în continuare rolul de partid al rațiunii și al soluțiilor, al politicilor publice utile românilor, de partid care vrea să unească și nu să adâncească divizarea actuală a societății”, a spus Grindeanu, într-un mesaj pe Facebook.
Decizia a fost luată în Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat care s-a reunit, sâmbătă , în ședință, în format fizic și online, urmând ca duminică să fie stabiliți candidații partidului pentru funcțiile de ministru.
