Ignatul rămâne una dintre cele mai puternice tradiții rurale românești, chiar dacă nu mai este sărbătorit cu solemnitatea de altădată. Pe 20 decembrie, zi cunoscută drept „Ignatul porcilor”, gospodarii care încă țin la obiceiuri se pregătesc pentru ritualul sacrificării porcului – un moment care marca odinioară începutul pregătirilor pentru masa de Crăciun.

Dacă în trecut această zi era dedicată exclusiv sacrificării porcului – un adevărat ritual în familie, astăzi mulți aleg să taie porcul cu două săptămâni înainte de Crăciun, pentru a avea timp să pregătească preparatele pentru afumătoare: cârnați, slănină, mușchi sau caltaboș.

În trecut, Ignatul era una dintre cele mai importante zile ale iernii. Nimeni nu muncea altceva în afară de treburile legate de sacrificarea porcului, considerat un simbol al belșugului.

Există și o veche zicală: „Cine nu are porc mare și gras de Crăciun, nu a cunoscut fericirea.”

Astăzi, însă, doar puține gospodării mai respectă întocmai tradiția. Mulți aleg să sacrifice porcul cu două săptămâni înainte de sărbători, pentru a avea timp să pregătească mezelurile care necesită afumare – cârnați, slănină, mușchi sau caltaboș.

Originea sărbătorii Ignatului vine din Roma antică, unde în timpul Saturnaliilor, între 17 și 30 decembrie, porcul era sacrificat în cinstea zeului Saturn.

Cuvântul „Ignat” provine, de altfel, din latinescul „ignis”, adică foc, element nelipsit din pregătirea porcului.

Foto: MuzeuASTRA

Superstițiile spun că porcul trebuie tăiat neapărat pe 20 decembrie; altfel, nu mai mănâncă și slăbește.

Obiceiul cere ca bărbatul să se ocupe de sacrificare, iar femeile să pregătească bucatele tradiționale. Primul fel gătit este „pomana porcului”, servită celor care au ajutat la tăiere. În unele sate, o parte din mâncare se dă de pomană celor nevoiași.

Foto: MuzeuAstra

Un alt obicei spune că primul lucru adus în casă după tranșare este căpățâna porcului, cu râtul în față, pentru noroc și spor în gospodărie.

Chiar dacă timpul a schimbat multe tradiții, Ignatul păstrează încă în gospodăriile românești un farmec aparte: este ziua care aduce împreună familia, vecinii și comunitatea, în jurul unei mese calde și a unui obicei vechi de secole.