stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

Investiție de 2,7 milioane de euro din PNRR pentru digitalizarea Academiei Forțelor Terestre din Sibiu

aft-sibiu-general ghita barsan - digitalizare- centru date- pnrr-sibiu23.09.2022
Publicitate
leaderboard


Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu investește 2,7 milioane de euro din PNRR pentru modernizarea infrastructurii educaționale și digitalizare. Fondurile europene vor fi utilizate pentru dezvoltarea unui centru de date și moderizarea laboratoarelor studenților militari cu ”echipamente hardware şi software de ultimă generație”.

”În contextul actual, când tranziţia spre digitalizare trebuie făcută în toate domeniile de activitate, suntem încântaţi să avem oportunitatea de a continua procesul de modernizare a academiei prin implementarea de tehnici şi metode inovative de instruire, respectiv predare și învăţare. O resursă umană cu competenţe digitale corespunzătoare, completată de o infrastructură software şi hardware adecvată ca suport, ne permite formarea şi pregătirea ofițerilor de la baza carierei militare pentru provocările mediului operațional aflat într-o continuă schimbare”, a transmis gl.bg. prof.univ.dr.ing. Ghiţă Bârsan, rectorul AFT Sibiu.

Digitalizarea AFT se va face în cadrul proiectului „DigitalArmyAcademy: Integrarea proceselor educaţionale digitalizate în Academia Forţelor Terestre”, cu o valoare totală de peste 2.700.000 euro, din fondurile destinate apelului de proiecte „Granturi pentru digitalizarea universităţilor”.

Potrivit Ministerului Educației, proiectele depuse de 61 de universități de stat și particulare vor fi finanțate prin Investiția 16 – Digitalizarea universităților și pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitorului, din Planul Național pentru Redresare și Reziliență al României (PNRR), valoarea totală solicitată în interiorul acestui apel fiind de 223 milioane euro.

Tot din PNRR, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu a obținut finanțare de peste 5,8 milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii digitale.

ULBS investește peste 5,8 milioane de euro în digitalizare, prin PNRR

Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.