IPJ Sibiu: Trafic reluat în condiții normale pe mai multe drumuri
22.11.2024 Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu a anunțat vineri reluarea traficului pe mai multe drumuri naționale și județene după ce au fost blocate în prima parte a zilei din cauza vremii extreme care a dus la căderi de copaci pe carosabil sau a viscolit zăpada.
În jurul orelor 12.00, în urma intervenției drumarilor, a pompierilor și polițiștilor, s-a reluat circulatia în condiții normale pe DN7, pe DJ 106A , la intrare în Păltiniș, pe DJ 106 - între Sibiu și Agnita, și pe DN1, în zona Tălmaciu.
S-a revenit la normal și pe DJ 106D, care face legătura între Sibiu și Cisnădioada.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit până sâmbătă avertizările de vreme extremă pentru județul Sibiu. Meteorologii au emis vineri noi alerte Cod ROȘU și Galben de ninsori și viscol la munte valabile până sâmbătă noapte.
ANM a prelungit avertizările de vreme extremă pentru județul Sibiu
Foto:IPJSibiu
