ÎPS Laurenţiu Streza: Sănătatea, limpezimea minții și credința - darurile de care noi avem nevoie
01.01.2024
Sănătatea, limpezimea minții și apropierea de Dumnezeu sunt darurile spirituale de care noi avem nevoie, a transmis mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, la Slujba Trecerii dintre ani oficiată la miezul nopţii în Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sutele de persoane care au ales să își petreacă în rugăciune primele minute ale noului an au fost îndemnate să își amplifice credința și faptele pentru că aceasta ”fără fapte este moartă”.
”Darurile cele mai mari sunt sănătatea, limpezimea minții, apropierea de El, călătoria împreună cu El. Sunt darurile spirituale de care noi avem nevoie și pe care le punem în firava noastră rugăciune. Și mai presus de toate, să îi cerem acum, la început de an nou să ne ajute să putem să îl căutăm pe El și atunci când toată lumea dorește să caute altceva. Toată lume dorește să vadă ceva care provoacă sensația - senzațional. Cel mai ”senazțional” lucru pe care îl putem noi dobândi și pe care trebuie să îl cerem chiar din prima zi a anului este să ne ajute să fim sănătoși și să ne ajute să ajungem în Biserica cea sfântă a Lui și să se împărtășim cu trupul și sângele mântuitorului Isus Christos, devenind purtători de Christos. Acesta este urarea pe care v-o transmitem ca binecuvântare fiecăruia în parte.Să ne dea Dumnezeu mulţi ani fericiţi! Anii sunt de la Dumnezeu. Fericirea vine tot de la el. Cât de mulţi? El hotărăşte. Dar am putea să adăugăm şi ani buni, ani rodnici, o viaţă trăită nu numai ca ea să fie consumată, ci ca ea să fie într-adevăr pregătirea pentru viaţa de dincolo, care începe după ce trecem prin mormânt. Cu această credinţă, cu această încredere, că mântuitorul Hristos a venit să se nască şi să ne mântuiască, este cu noi, este în sufletul nostru, e alături de noi, ori de câte ori îl vom chema. Să ne dea Dumnezeu sănătate, pentru că este cel mai mare dar al său, şi apoi să ne sporească credinţa şi faptele, pentru că, credinţa fără fapte este moartă! Vă dorim în continuarea sărbători fericite, la mulţi ani, un an binecuvântat de la Dumnezeu, spre pace şi spre mântuirea sufletelor noastre!", a transmis înaltul ierarh la finalul slujbei.
După praznicul Sf. Vasile Cel Mare, Mitropolia Ardealului începe pregătirile pentru Sfințirea Apei Mari în Piața Mare a Sibiului, de Bobotează, în 6 ianuarie.
2024, cu alegeri pe jumătate din planetă
Din 2024, persoanele din Sibiu care își agresează copiii, soții sau părinții sunt monitorizate electronic
Peste 513.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Vasile cel Mare
Alertă de incendiu în Tălmaciu din cauza unei lumânări
Alertă de tranzacții cu bani falși la Sibiu; în Târgul de Crăciun