Junii Sibiului deschid anul 2026 cu Hora Unirii, la Promenada Mall
21.01.2026 Ansamblul „Ceata Junilor” noul sezon cultural și aniversarea a 35 de ani de activitate printr-un eveniment special dedicat Unirii Principatelor. Artiștii invită sibienii sâmbătă, 24 ianuarie, să se prindă în Hora Unirii în cadrul unei animații culturale, organizată la Promenada Mall Sibiu – în zona CineGold, potrivit unui comunicat remis știrideSibiu.ro.
”Deschidem seria manifestărilor culturale din acest an cu un omagiu adus momentului istoric din 1859- Unirea Principatelor Române. Și pentru că Ceata Junilor sărbătorește 35 ani de activitate, protagoniști vor fi peste 60 de dansatori, cei mai tineri membri ai ansamblului, coordonațide Alesea Sas și George Ștreng.Atmosfera va fi animată de Orchestra de Tineret a Junilor Sibiu, condusă de Adrian Grecu. Împreună vor invita publicul la Hora Unirii, o horă a prieteniei și a frumuseții tradițiilor.” , a transmis Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.
Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” și Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” propun publicului o animație culturală ce aduce în prim-plan frumusețea cântecelor și dansurilor populare, de la ora 18.00.
Momentul culminant îl va reprezenta Hora Unirii, în care se vor prinde laolaltă tinerii din familia artistică Junii Sibiului și spectatorii, într-un gest simbolic de unitate și comuniune.
Pentru Ansamblul „Ceata Junilor”,evenimentul este unul special căci deschideanul aniversar Ceata Junilor - 35, ansamblul fiind înființat în 1991 de către maestrul Ioan Macrea.
Ansamblul „Ceata Junilor” reprezintă pepiniera Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul - Junii Sibiului”. Repertoriul extrem de divers și performanțele tehnice și artistice deosebite au adus ansamblului numeroase distincţii şi trofee obţinute la festivaluri de folclor naţionale şi internaţionale din Germania, Polonia, Turcia, Grecia, Cehia, Olanda, Danemarca, Belgia, Cipru, Serbia, Slovacia, Italia, Portugalia, Austria.
Accesul publicului la eveniment este liber.
