MApN scoate la concurs peste 30 de posturi vacante în Sibiu; Mai mult de jumătate pentru Poliția Militară
13.09.2023 Ministerul Apărării Naționale (MApN) scoate la concurs, începând cu data de 15 septembrie, un număr de 2.531 de posturi de soldat și gradat profesionist în activitate, dinre care 38 sunt disponibile pentru unitățile militare din județul Sibiu. Cele mai multe posturi scoase la concurs – 20, sunt pentru Poliția Militară, specialitatea pază și intervenție.
Se pot încrie la concurs persoanele cu cetățenie română și domiciliu stabil în România care au 18 ani împliniți și cel mult 45 de ani la data finalizării programului de instrucție.
Se cere absolvirea cel puțin a primilor doi ani de studii din învățământul secundar superior și permis de conducere în categoriile B și C pentru specialitățile militare care necesită conducerea tehnicii militare.
”Documentele necesare pentru înscriere se vor depune la sediul unităţilor militare menționate anterior, până în data de 22.09.2023, în funcție de opțiunile candidaților. Evaluarea psihologică, evaluarea capacităţii motrice, interviul de evaluare finală şi vizita medicală se vor desfășura până în data de 29.09.2023.Eventualele contestaţii vor fi soluţionate până la data de 02.10.2023”, a precizat MApN.
Elementul de noutate al acestei campanii de recrutare este că selecția și pregătirea personalului se vor desfășura prin intermediul unităţilor militare pentru care optează candidații.
Persoanele interesate pot obține mai multe detalii de pe site-ul www.recrutaremapn.ro şi la sediul Biroului Informare – Recrutare din Centrul Militar Zonal Sibiu, strada Calea Dumbrăvii, nr. 28, telefon 0269244712.
Lista locuri scoase la concurs în județul Sibiu:
- Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu:
un loc în arma Auto, specialitatea militară Şofer – doritorii trebuie să dețină permis de conducere în categoriile B și C;
un loc în arma Auto, specialitatea militară Reparatori blindate, automobile şi tractoare;
un loc în arma Intendență, specialitatea militară Mânuitor materiale;
un loc în arma Construcții, specialitatea militară Meseriaș în construcții.
- Regimentul 46 Sprijin din Sibiu:
20 de locuri în arma Poliție Militară, specialitatea militară Pază și intervenție obiective militare;
- Centrul 183 Mentenanţă „Cibinium” din Sibiu:
un loc în arma Auto, specialitatea militară Şofer – doritorii trebuie să dețină permis de conducere în categoriile B și C;
cinci locuri în arma Auto, specialitatea militară Reparatori blindate, automobile şi tractoare;
două locuri în arma Comunicații, Tehnologia Informațiilor și Apărare Cibernetică, specialitatea militară Electromecanic în comunicații și informatică;
cinci locuri în arma Alte servicii, specialitatea militară Meseriaș metal.
- Depozitul 918 Armament şi Muniţii Mediaş:
un loc în arma Auto, specialitatea militară Şofer – doritorii trebuie să dețină permis de conducere în categoriile B și C.
Documente necesare pentru înscriere:
actul de identitate; cazierul judiciar; actul de studii; permisul de conducere valabil, eliberat de autoritățile române, categoria B și C, pentru specialitatea militară Şofer; livretul militar (dacă este cazul); actul de proprietate a locuinței de domiciliu; adeverință eliberată de medicul de familie, valabilă 90 de zile de la data eliberării, care să ateste că, la momentul examinării, candidatul este „clinic sănătos și nu se află în evidențe sau sub observație cu boli cronice, psihice/neuropsihice sau infectocontagioase” și care să cuprindă sintagma „eliberată pentru susținerea probelor sportive, evaluării psihologice și examinării medicale la intrarea în sistemul militar”.
Adresele şi numerele de telefon de contact ale unităţilor militare:
Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu" din Sibiu:
str. Revoluţiei, nr. 3-5, Sibiu, telefon 0745224487,
Regimentul 46 Sprijin: str. Avrig, nr. 2-4, Sibiu, telefon 0369409128;
Centrul 183 Mentenanţă „Cibinium” din Sibiu: str. Calea Poplăcii, nr. 118-120, Sibiu, telefon 0746053710,
Depozitul 918 Armament şi Muniţii Mediaş: strada Angărul de Sus, nr. 57, Mediaș telefon 0269844895.
