Marele furt din Muzeul Brukenthal 1968; expoziție în recuperarea memoriei celor patru picturi pierdute
07.12.2022 Imagini cu patru picturi ale Muzeului Național Brukenthal din Sibiu furate în anul 1968 și nerecuperate nici până în prezent vor fi expuse publicului pentru prima. Expoziția ”Marele furt din Muzeul Brukenthal 1968” , organizată în recuperarea memoriei celor patru picturi pierdute”, va fi găzduită timp de aproximativ două luni la Casa Albastră, începând cu data de 13 decembrie.
Expoziția are punct de plecare jaful din 1968, când au fost furate din Palatul Brukenthal opt lucrări de pictură europeană.
”Ancheta s-a finalizat în anul 1972, concluzia fiind „autor necunoscut”; patru lucrări (Aelbrect Bouts, Autoportret; Tițian, Ecce Homo; Frans van Mieris cel Bătrân, Bărbat cu pipă la fereastră și Rosalba Carriera, Portret de femeie) au fost recuperate în 1998, cu ajutorul INTERPOL. Ele pot fi văzute astăzi în expoziția permanentă de pictură europeană. Puține persoane mai știu însă cum arătau cele patru lucrări dispărute: Anthony van Dyck, Moartea Cleopatrei; Christoph Amberger, Portret de bărbat; Jörg Breu, Portret de bărbat și Anonim german (posibil Hans Holbein cel Tânăr), Portret de bărbat”, transmite Muzeul Brukenthal.
Conducerea Muzeului Național Brukenthal spune că expoziția este un prilej de conștientizarea asupra importanței și unicității patrimoniului.
”Abuzurile asupra operelor de artă sunt o oglindire a abuzurilor pe care oamenii le exercită unii asupra altora. Atunci când o pictură este furată sau distrusă nu doar proprietarul este păgubit ci generații la rând de vizitatori și accesul acestora lacultură; este o temă actuală asupra căreia avem cu toții datoria de a stărui”, spune Dana Roxana Hrib, curator al expoziției.
Expoziția inclide prezentarea evenimentelor, începând cu noaptea de 26 spre 27 mai 1968, și recuperarea memoriei celor patru picturi pierdute, cu ajutorul documentației specifice unui muzeu.
Vor fi expus fotografii de arhivă și fișe de conservare din anii 60, inclusiv ”date din registrul inventar și urme ale existenței acestor picturi precum șasiul de pe care a fost tăiată pânza lucrării Moartea Cleopatrei sau rama Portretului de bărbat de Christoph Amberger”, spun muzeografii.
”Sunt prezentate atât fotografii originale cât și imaginea lor printată la dimensiuni mari, surprinzând aspecte ale expoziției de bază din Palatul Brukenthal în care o parte dintre tablourile furate erau expuse, verso panoului de lemn în cazul altor lucrări, fotografie după radiografie, în lumină razantă, directă și chiar în infraroșu, macrofotografie a detaliilor. Cercetarea desfășurată pentru realizarea expoziției a deschis noi direcții pe care ne propunem
să le urmăm în anii viitori. Spre exemplu recuperarea memoriei celor 17 lucrări dispărute din colecția Brukenthal în anii 1926, 1944 și 1948, probabil furate, pierdute sau distruse mai ales în timpul evacuării și naționalizării. Și dintre acestea 2 au fost recuperate iar pentru restul au fost găsite imaginile a 3 lucrări de pictură foarte puțin cunoscute (Gillis van Coninxloo ?, Peisaj de pădure cu taur și Peisaj de pădure cu vânătoare de mistreț lipsă din 1944 și Alexander Liezen-Mayer, Elisabeta de Turingia ca îngrijitoare a săracilor, lipsă din 1948) ce vor fi de asemenea prezentate publicului”, se mai spune în comunicatul Brukenthal.
Expoziția Marele furt din Muzeul Brukenthal 1968 va fi deschisă miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.
Costul biletului este 18 lei standard și 9 lei pentru elevi, studenți și pensionari.
