Muzeul Astra din Sibiu, marele absent al Nopții Muzeelor. Ce muzee se deschid sâmbătă noapte
16.05.2024
Mai multe muzee și case memoriale din județul Sibiu sunt deschise publicului pentru ediția aniversară a Nopții Europene a Muzeelor, chiar dacă evenimentul este marcat la nivel național de protestul angajaților, nemulțumiți de salarii. Marele absent al Nopții Muzeelor la Sibiu este Muzeul ASTRA, care nu figurează pe lista oficială anunțată de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR) unde sunt incluse muzeele ce urmează să fie deschise publicului sâmbătă noapte.
”Contextul în care are loc această ediție, care este una aniversară, este unul foarte delicat. Multe muzee din țară și din București nu vor participa în semn de protest față de întârzierile nejustificate ale Guvernului în rezolvarea revendicărilor angajaților din sectorul muzeal, care vizează creșterea cu 20% a salariilor. Trebuia să fie o ediție de sărbătoare dar este destul de dificil să celebrezi precaritatea existentă în sectorul muzeal românesc. Însă, din respect pentru public și pentru onorarea angajamentelor asumate de RNMR, noi am decis organizarea acestui eveniment”, a declarat Dragoș Neamu, coordonator al proiectelor RNMR.
Cu toate acestea “RNMR rămâne dedicată misiunii sale de a aduce cultura mai aproape de public și de a celebra patrimoniul cultural național” iar anul acesta participarea la Noaptea Muzeelor include 253 de obiective în toată țara, cu cele mai multe în București - 55, 34 în Iași, 22 în Târgu Mureș și 18 în Cluj-Napoca.

Ce muzee deschid porțile pentru public în județul Sibiu
Conform listei oficiale a muzeelor încrise în program, mai multe instituții și case memoriale din județul Sibiu se deschid publicului pentru Noaptea Muzeelor. Se anunță animație în Sibiu, Mediaș, Sadu și Apold.
Din orașul la Sibiu, în circuitul Nopții Muzeelor au fost incluse doar Catedrala Evanghelică din Piața Huet, Muzeul Atelier Topografie, Muzeul Bisericii Evanghelice și Muzeul Național Brukenthal cu Muzeul Muzeul de Artă Contemporană și Palatul Brukenthal.
Muzeul ASTRA din Sibiu, cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, lipsește anul acesta din peisajul dedicat Nopții Muzeelor, considerat programul cultural cu cel mai mare succes la public din ultimii ani. Până joi după-amiaza, instituția muzeală condusă de Ciprian Ștefan, care este și directorul Rețelei Naționale a Muzeelor, nu și-a exprimat încă o poziției în acest sens.
Muzeul Astra oferă însă acces gratuit sâmbătă seara pentru concertul trupei Subcarpați, eveniment ce va avea loc pe scena de pe lac din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în cadrul Târgului de Ecoturism.
Trupa Subcarpați concertează în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
Primăria Sibiu a anunțat că, pentru al treilea an consecutiv, Turnul Sfatului și turnurile de pe strada Cetății pot fi vizitate în cadrul programului Noaptea Muzeelor.
Astfel, după încheierea programului normal de vizitare – ora 20.00 în cazul Turnului Sfatului și ora 19.00 în cazul turnurilor de pe str. Cetății - accesul în aceste obiective va fi gratuit până la ora 24.00, ultima intrare fiind la ora 23:30.

Și tot la Sibiu, ia parte la Noaptea Muzeelor și Biblioteca Județeană Astra.
Sibienii vor avea parte de vizite în Palatul ASTRA, între orele 17:00 și 23:00, în timp ce managerul bibliotecii, istoricul Răzvan Pop îi va însoți pe cei interesați într-o incursiune inedită în istoria Parcului Astra și va oferi tururile ghidate până târziu în noapte.
La Sadu, în Mărginimea Sibiului, cei interesati pot vizita sâmbătâ Muzeul Energetic, care va fi deschis timp de două ore, între 18:00-20:00.
Noaptea Muzeelor animă și anul acesta orașul Mediaș. De la orele 16.00 și până la miezul nopții, vor fi deschise publicului Muzeul Municipal Mediaș, Casa Memorială „St. L. Roth”, Turnul Pietrarilor, Casa Memorială „Hermann Oberth”, Biserica Evanghelică „Sf. Margareta” și Sinagoga Mediaș.
Cea de-a 20-a ediție a Nopții Muzeelor din România are loc pe 18 mai și reunește muzee de profile diverse, de la artă tradițională și modernă, la tehnologie, realitate virtuală, instalații interactive, știință, istorie naturală, etnografie, precum și case memoriale.
Accesul publicului la Noaptea Muzeelor este gratuit.
