Nicușor Dan despre coaliția de guvernare: A reușit, dacă ne uităm la nivel macro (VIDEO)
19.12.2025 România a fost într-o poziție vulnerabilă, iar coaliția aflată la guvernare a reușit la nivel macro, a declarat, vineri, la Bruxelles, președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Agerpres.ro.
”Coaliția asta a reușit, dacă ne uităm macro. Dacă mă întrebați acum cinci - șase luni, principala noastră grijă era ca nu cumva agențiile de rating să downgradeze România la 'nerecomandat investitorilor' și multe fonduri de investiții să plece din România. Acest risc nu mai există în momentul acesta. Acesta este un succes al coaliției. Faptul că pe OCDE, pe partea legislativă, lucrurile au ajuns la un final, ne-am îndeplinit toate obligațiile, din nou este un succes al coaliției', a arătat șeful statului, la finalul participării la Consiliul European.
El a apreciat că perioada de șase luni este prea scurtă pentru a evalua coaliția.
'România a fost într-o poziție vulnerabilă și faptul că aceste patru partide au ales să facă parte din guvernare e un lucru bun. (...) Să-i încurajăm, că nu avem alternativă', a spus președintele.
Nicușor Dan a mărturisit că își dorește ca societatea românească să-și conștientizeze și oportunitățile și vulnerabilitățile.
'Nu vorbim numai de coaliție, vorbim și de persoana mea și, în general, de orice autoritate publică: relația cu cetățenii e important să fie îmbunătățită, trebuie să le expunem mai mult decât să ne aruncăm acuze unii altora - vorbesc de clasa politică. Este important mai mult să explicăm ce facem, care sunt mizele, de ce direcția occidentală este bună, de ce Europa, cu toate problemele ei de decizie, structurale, este alternativa viabilă pentru România', a adăugat el.
