Nicușor Dan, despre CRIZA apei din Prahova: În opinia mea, vinovăția este la Apele Române (VIDEO)
03.12.2025 Președintele Nicușor Dan a afirmat miercuri că, în opinia sa, vinovăția situației din județul Prahova aparține reprezentanților Apelor Române, potrivit Agerpres.ro.
Mai mult, șeful statului a spus că discuțiile pe această temă au în prezent o tentă electorală.
”În primul rând, să nu uităm că suntem în ultima săptămână de campanie electorală, deci să citim aceste declarații în această cheie. În al doilea rând, evident că în urma unei astfel de situații, trebuie să stabilim vinovații. În opinia mea, dar bineînțeles că sunt autorități de control care vor face asta, vinovăția este la Apele Române”, a arătat președintele, după ce a participat la un eveniment alături de ambasadori ai statelor UE.
El a mai spus că a discutat mai des cu ministrul Energiei privind această situație.
'Pe partea de energie, în momentul de față, lucrurile sunt acoperite. Transelectrica suplinește. S-a organizat din importuri și din ceea ce producem', a explicat Nicușor Dan.
Zeci de mii de oameni din 13 localități din județele Prahova și Dâmbovița au rămas, de vineri, fără apă potabilă în urma lucrărilor de la acumularea Paltinu.
Foto: ISUPrahova
