Parcarea Teatrului, RESTRICȚIONATĂ pentru Întâlnirea Șașilor
02.08.2024 Parcarea Teatrului, situată în zona centrală a Sibiului, a fost restricționată, vineri, pentru Întâlnirea Internațională a Sașilor de la Sibiu, accesul fiind permis doar participanților la eveniment.
Șoferii care au vrut să lase mașinile în parcarea situată pe Bulevardul Corneliu Coposu au fost nevoiți să renunțe la serviciul public de parcare, chiar dacă majoritatea locurilor amenajate erau goale.
Aceștia au fost anunțați la intrare că parcarea este permisă doar pentru autoturismele aflate pe lista organizatorilor Întâlnirii Șașilor.
Nici organizatorii evenimentului, nici Primăria Sibiu nu au anunțat oficial restricționări de trafic sau de parcări pentru reuniunea comunităților de sași transilvăneni și se așteaptă clarificări în acest sens de la oficialii municipalității.
Aproximativ 15 mii de persoane, printre care și președintele Klaus Iohannis, sunt așteptate în perioada 2-4 august la Întâlnirea Internațională a Sașilor de la Sibiu, dedicată cunoaşterii şi promovării patrimoniului cultural al minorităţii germane din România.
Întâlnirea Internațională a Sașilor de la Sibiu, dedicată cunoaşterii şi promovării patrimoniului cultural al minorităţii germane din România, se va desfăşura sub motto-ul "Heimat ohne Grenzen / Patrie fără frontiere".
Manifestarea este organizată de Forumul Democrat al Saşilor din Transilvania, împreună cu Biserica Evanghelică C.A. din România şi Asociaţiile saşilor transilvăneni din Germania, Austria, Canada şi SUA.
