Patronii de la Versailles acuză ”acțiuni premeditate” din partea unor clienți care nu au plătit consumație de zeci de mii de lei după o nuntă și un botez
03.12.2025 Patronii de la Versailles, locație renumită amenajată în Șelimbăr și destinată organizării de evenimente, reclamă prejudiciu de zeci de mii de lei după două evenimente organizate de persoane care nu ar mai fi plătit consumația, după ultima experiență fiind depusă plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu pentru înșelăciune. După ce a organizat un botez și o nuntă, societatea a fost prejudiciată de cele trei persoane - NVL, NEL și SNC, cu peste 150 de mii de lei, potrivit unui comunicat remis știrideSibiu.ro.
”Considerăm că aceste fapte nu reprezintă simple neînțelegeri comerciale, ci o acțiune premeditată de fraudă, care a cauzat prejudicii semnificative companiei noastre și a afectat reputația locației Versailles, un nume respectat în domeniul HoReCa din Sibiu”, a declarat Alin Armenciu, administratorul societății care se ocupă cu organizarea evenimentelor.
Potrivit acestuia, plângerea de la Parchet vizează două evenimente distincte organizate la Versailles - un botez care a avut loc în august 2021 și o nunta din august 2025.
”În anul 2021, S.N.C a organizat botezul copilului său la Versailles – La Piscină, achitând doar avansul contractual de 2.000 lei, fără a plăti restul sumei datorate, de aproximativ 100.000 lei.
Patru ani mai târziu, în 2025, soții N.V.L. și N.E.L., avându-l pe același S.N.C. drept naș, au contractat organizarea propriei nunți la aceeași locație. Deși au plătit un avans de 5.000 lei și o parte din sumă în seara evenimentului, aceștia au refuzat să achite diferența de 51.270 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor și a băuturilor suplimentare solicitate”, se menționează în comunicatul remis știrideSibiu.
Situația pare să fie complicată, pentru că mirii în cauză ar fi plecat de la nuntă, după distracție, lăsând garanție o Tesla care nu le-ar fi aparținut.
Pentru că Alin Armenciu consideră că cele trei persoane ”ar fi acționat concertat, utilizând același mecanism de inducere în eroare, în scopul obținerii de foloase patrimoniale necuvenite”, societatea care deține localul s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a cerut în instanță ”recuperarea contravalorii serviciilor neachitate, penalitățile aferente și despăgubiri pentru prejudiciul moral și patrimonial”, au mai precizat reprezentanții companiei.
Foto: Facebook.com/buonavista.ro
