stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

Peste 19 mii de porci crescuți într-o fermă din Avrig vor fi uciși din cauza pestei porcine

porci11.02.2022
Publicitate
leaderboard

Peste 19.000 de porci crescuți într-o fermă din Avrig, județul Sibiu, vor fi uciși după ce autoritățile sanitare au anunțat confirmarea unui focar de pestă porcină în exploatație. Decizia a fost luată după ce pesta porcină africană a fost confirmată prin analize de laborator la mai multe animale moarte iar în zonă s-au impus restricții privind circulația animalelor, informează Prefectura Sibiu.


”Pentru a reduce pericolul de răspândire a acestei boli în efectivele de porcine învecinate, toți porcii din exploatația afectată vor fi uciși de îndată sub control oficial și într-un mod prin care să se evite orice risc de propagare a virusului pestei porcine africane atât în timpul transportului, cât și în timpul uciderii”, este una din măsurile impuse de Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu (C.L.C.B.), urmare a confirmării focarului.

Mai exact, toate cele 19.837 de animale, porci grași si tineret, crescuți de PremiumPorc Sibiu vor fi omorâți iar data estimativă a repopulării cu ”depinde de situația epidemiologică, respectând prevederile Regulamentului CE 687/2019”, precizează Prefectura Sibiu.

În paralel, s-au instituit restricții pe o rază de 3 km, în zona de protecție ce include localitățile Avrig și Săcădate din județul Sibiu.

Alte restricții s-au impuse și pe o rază de 10 km, denumită zonă de supraveghere, ce cuprinde și zona de protecție și include localitățile Mârșa, Porumbacu de Sus, Porumbacu de Jos, Bradu, Glâmboaca, Nucet, Sărata, Cornățel, Racovița, Colun și Scoreiu.

”In zonele de restricții este interzisă: sacrificarea porcilor fără anunțarea medicului veterinar, circulația animalelor deținute din speciile listate (porcina), dinspre unități din zona de restricții; circulația animalelor deținute din speciile listate înspre unități din zona de restricții; repopularea cu vânat din speciile listate; târguri, piețe, expoziții și alte situații în care sunt adunate la un loc animalele deținute din speciile listate, inclusiv colectarea și dispersarea acestor specii; circulația cărnii proaspete, organelor, produselor din carne obținute de la animale deținute și sălbatice din speciile listate, dinspre abatoare sau unități de manipulare a vânatului din zona de restricții, precum și alte restricții prevăzute în Planul de măsuri”, se menționează în comunicat.


Focarul de pestă porcină de la la Avrig este primul din acest an confirmat la o fermă din județul Sibiu, până în prezent fiind active alte 5 focare în gospodării din comunele Arpașu de Jos, Boița și Merghindeal.

Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.