stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

Pianistul Michel Bourdoncle și violonistul Petru Lupan, invitații concertului de la Filarmonica Sibiu

  Pianist - Michel Bourdoncle -  violonist-  Petru Lupan -  concert -  Filarmonica Sibiu 27.01.2026

Orchestra Filarmonici de Stat Sibiu susține joi un concert special, cu stiluri muzicale diferite, sub bagheta dirijorului Georgios Balatsinos. Invitații concertului simfonic de joi sunt pianistul Michel Bourdoncle și violonistul Petru Lupan.


Punctul central al serii de joi îl reprezintă Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră în Do major, op. 15 de Ludwig van Beethoven, interpretat de pianistul Michel Bourdoncle, muzician cu o carieră internațională remarcabilă, care se reîntâlnește cu publicul sibian într-un repertoriu emblematic.

Programul mai cuprinde și uvertura din La Scala di Seta de Gioachino Rossini, lucrarea Chants of Angels de Adam Wesołowski și Simfonia în Re major de Juan Crisóstomo de Arriaga, o prezență rară în sălile de concert, dar o descoperire plină de prospețime pentru public, a transmis Filarmonica Sibiu.

Un moment special al serii îl marchează prezența violonistului Petru Lupan, concertmaestru al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești și al Orchestrei „I’Sedici” din Germania.

Potrivit Filarmonicii, în această stagiune Lupan colaborează cu instituția sibiană în calitate de concertmaestru invitat.


Dirijorul Georgios Balatsinos a mai evoluat scena sibiană în 2025, în deschiderea Galei Sibiu Opera Festival.

Biletele pentru concertul de joi sunt disponibile online, pe iabilet.ro și la casa de bilete a Filarmonicii.

Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.