Primarul Sibiului susține reglementarea, nu interzicerea, sălilor de jocuri de noroc
27.02.2026 Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a declarat joi, pentru AGERPRES, că autorizarea localurilor cu jocuri de noroc revine Consiliului Local, în baza Ordonanței nr. 7, și a subliniat că nu susține interzicerea 'a priori' a acestei activități economice, potrivit Agerpres.ro.
”Conform Ordonanței nr. 7, autorizarea localurilor cu jocuri de noroc este un atribut al Consiliului Local. Din punctul meu de vedere, ca primar, nu cred că este cazul să interzicem a priori desfășurarea acestei activități economice. Jocurile de noroc au existat și vor exista întotdeauna, iar aceste localuri, decât să funcționeze sub alte forme, mascat, mai bine să își desfășoare activitatea într-un cadru care poate fi controlat de autoritatea publică locală, după anumite reglementări clar stabilite, în acord cu specificul și realitățile fiecărei localități', a afirmat edilul Astrid Fodor.
Potrivit acesteia, sălile de jocuri de noroc sunt licențiate de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc, instituție aflată în subordinea Ministerul Finanțelor, fiind vorba despre o activitate legală.
Primarul sibian a arătat că este necesară o mai bună organizare a funcționării acestor spații, atât în ceea ce privește amplasarea, cât și programul de funcționare și alte criterii specifice. Întrucât până în prezent Primăria nu a avut atribuții în autorizarea lor, administrația locală urmează să evalueze situația din teren pentru fiecare unitate în parte.
'Trebuie ținut cont și de faptul că aceste localuri sunt licențiate de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc din Ministerul Finanțelor, fiind vorba de o activitate legalizată. Sigur că este necesară o mai bună organizare a funcționării lor, atât din punct de vedere al locațiilor în care sunt situate, al orarului și al altor criterii. Deoarece până acum Primăria nu a avut atribuții în autorizarea acestora, în primul rând trebuie să evaluăm situația reală, din teren, a fiecăruia. În acest demers vom analiza datele și vom purta discuții cu consilierii locali, pentru a lua cea mai bună decizie, care va fi cuprinsă într-un Regulament local', a mai precizat Astrid Fodor.
Guvernul a modificat, prin Ordonanța de urgență privind administrația, reglementările referitoare la organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. A fost introdusă obligația operatorilor licențiați de a obține, pe lângă licența națională, și o autorizație de funcționare de la autoritatea administrației publice locale pe raza căreia își desfășoară activitatea.