Profesorul Daniel Buda va fi înmormântat la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia
28.12.2023 Profesorul Daniel Buda, decan al Facultății de Teologie din Sibiu decedat la vârsta de doar 46 de ani, va fi înmormântat sâmbătă, 30 decembrie, la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia, județul Maramureș, din ”Muntele cel Sfânt”, loc unde a simțit ”puterea rugăciunii și ocrotirea avvei Serafim Man”, a transmis Mitropolia Ardealului.
După ce a fost depus la capela mortuară din Târgu Lăpuș, Maramureș, trupul neînsuflețit al părintelui profesor va ajunge vineri, 29 decembrie, la Mănăstirea Rohia, unde va fi înmormântat, urmând ca la ora 17.00 să aibă loc slujba de pomenire.
”Slujba de înmormântare a fostului decan al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu va avea loc sâmbătă, 30 decembrie 2023, ora 11.00, în biserica Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, un loc pe care l-a iubit și unde a simțit puterea rugăciunii și ocrotirea avvei Serafim Man. Trupul său, istovit și măcinat de suferință, va fi așezat în cimitirul Mănăstirii Rohia. Dumnezeu să-l numere cu aleșii Săi!Veșnica lui pomenire!”, se precizează în comunicat.
Tot aici, la Mănăstirea Rohia, din „Muntele cel Sfânt”, își are locul de veci și Părintele Iustinian Chira.
Trecerea la cele veșnice a fost anunțată marți seara de Mitropolia Arealului.
Reputatul teolog Daniel Buda a încetat din viață
În luna martie, profesorul a fost transferat de la Sibiu la o clinică din Germania pentru recuperare neuromotorie, după ce a suferit un accident vascular cerebral hemoragic.
Profesorul Daniel Buda a predat la Universitatea Lucina Blaga din Sibiu cursuri de Istoria bisericească universală și Configurația actuală a creștinismului.
Din 2014 a fost secretarul executiv al Consiliul Mondial al Bisericilor de la Geneva, Elveția, unde oferea expertiză ortodoxă Comisiei pentru Credință și Constituție și susținea prelegeri în cadrul universităților din întreaga lume.
Originar din Târgu Lăpuș, Maramureș, Daniel Buda născut la data de 7 iunie 1977.
Foto: Facebook.com/sfanarohia
