Reduceri la pompă în weekend la zeci de benzinării din țară; consultă lista
28.02.2026 O cunoscută companie petrolieră a lansat pentru weekendul 28 februarie – 1 martie, reduceri la pompă, ca sprijin pentru șoferii afectați de creșterea prețurilor. Un număr de 82 de stații SOCAR din întreaga țară oferă 10 bani/litru discount pentru carburanții standard și 20 bani/litru pentru carburanții superiori, potrivit unui comunicat remis știrideSibiu.ro.
Reducerile sunt disponibile prin intermediul aplicației SOCAR FUEL UP și nu există limită de alimentare.
”Reducerea aplicată în ultimul weekend din februarie reprezintă un sprijin concret pentru șoferi, într-o perioadă în care costurile de mobilitate rămân un element important în bugetele gospodăriilor”, se menționeză în comunicat.
În județul Sibiu șoferii au la dispoziție 5 astfel de stații la Aeroportul Sibiu, pe strazile Ghe Dima, Semaforului și Agricultorilor din Sibiu și în Șelimbăr, în zona Punctului de Control Vestem.
Compania explică faptul că prețurile carburanților sunt influențate direct de evoluțiile internaționale ale cotațiilor țițeiului, de cotațiile produselor petroliere finite la bursele internaționale (Platts), precum și de variațiile cursului valutar, în special raportul USD/RON, iar ajustările operate în piață în ultima perioadă reflectă aceste dinamici externe.
În acest sens, se monitorizează evoluția și se adaptează politica de prețuri, iar ”atunci când condițiile de piață permit, transferă către clienți beneficiile generate”, a subliniat comp
SOCAR Petroleum SA din România este subsidiara companiei petroliere şi de gaze naturale deţinută de statul Azerbaijan - The State Oil Company of Azerbaijan Republic), companie renumită la nivel mondial pentru activitatea sa de producţie de petrol şi gaze naturale.
Lista stațiilor care oferă reducere poate fi consultată aici.