stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

Revelion 2025 cu torțe și distracție pe pârtie la Păltiniș Arena

 Revelion 2025 -  Păltiniș Arena  - patie de ski13.12.2024
Publicitate
leaderboard

Iubitorii sporturilor de iarnă își pot petrece și anul acesta noaptea de Revelion pe pârtie, în apropiere de stațiunea Păltiniș, județul Sibiu. Resortul de ski și snowboard Păltinș Arena oferă în ultima noapte din an acces pe pârtiile de ski și petreceri de neuitat în aer liber, cu torțe pe pârtie.


”Seara de Revelion debutează cu Fire and Ice Show, un spectacol impresionant care începe cu coborârea instructorilor celor două școli de schi și snowboard ale complexului, cu torțe aprinse, pe pârtiile iluminate. Apoi, privirile tuturor se vor concentra asupra cifrelor în flăcări, prin care rideri de top vor realiza sărituri spectaculoase, aducând un plus de adrenalină și magie momentului”, au transmis administratorii resortului.

arena paltinis- sibiu - revelion


Distracția pe pârtii va fi în toi toată noapea iar la ApresSki Bar va fi petercere cu DJ.

”(...) teleschiurile pârtiilor A, B și D vor funcționa toată noaptea, oferind ocazia de a schia sub cerul înstelat, în timp ce atmosfera de sărbătoare se va simți pe toată pârtia. La baza pârtiilor, ApresSki Bar devine epicentrul distracției, cu un party incendiar susținut de DJ JONNESSEEY și ANER. Muzica, energia și atmosfera vibrantă vor ține petrecăreții în mișcare până dimineața, marcând un start spectaculos pentru 2025”, se mai menționează în comunicat.

În noaptea de Revelion, cartela de schi este 50 lei online sau 60 lei la fața locului, iar acces la party-ul de la ApresSki Bar este 50 lei online sau 60 lei la fața locului.

Biletele pot fi achiziționate direct de pe site-ul oficial al complexului- www.paltinisarena.ro.

Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.