stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

S-a redeschis drumul către Mănăstirea Turnu Roșu, după alunecarea de teren

Manastirea Turnu Rosu - Sibiu - drum redeschis - alunecare de teren 06.03.2026

Circulația mașinilor pe drumul spre Mănăstirea Turnu Roșu din județul Sibiu s-a reluat vineri seara, după aproximativ o săptămână în care a fost închis din cauza unei alunecări de teren. Lucrările de curățare a versantului afectat și îndepărtarea grohotișului de pe drumul comunal au fost efectuate de Primăria Turnu Roșu.


”S-a lucrat pe durata întregii zile, iar la final s-a redeschis drumul către Mănăstirea Turnu Roșu. Acum se poate circula în siguranță. Am reușit azi să montăm pilonii de susținere și protecție pe peretele stâncii unde au fost alunecările de teren”, a declarat pentru știrideSibiu.ro primărița Andreea Anghel.

manastirea turnu rosu - sibiu - drum - alunecare de teren Foto: Facebook.com/PrimariaTRosu


Potrivit acesteia, intervențiile s-au făcut la recomandarea unei comisii mixte de analiză constituită la nivelul Prefecturii Sibiu, care a indicat montarea pilonilor de susținere ca primă soluție.

Aceasta trebuie urmată de elaborarea unui studiu geologic, în vederea identificării unei soluții tehnice de consolidare a zonei.

În urmă cu o săptămână, o cantitate însemnată de pietre a alunecat de pe versat și a blocat drumul care face legătura între comună și mănăstire.

alunecare de teren - turnu rosu


Situată la aproximativ 3 kilometri de localitatea Turnu Roșu, pe albia Văii Caselor, în munte, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” a devenit în ultimii ani loc de pelerinaj pentru credincioși din toate colțurile țării.

Oamenii vin în număr mare să roage la Mănăstirea Turnu Roșu, cu precădere în zilele de sărbătoare și în weekend.

Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.