Scandal microbuze școlare: MIPE a trimis Corpul de control la Sibiu și în alte județe
19.08.2025 Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a trimis Corpul de control la Consiliul Județean Sibiu și la restul consiliilor din țară care au achiziționat microbuze școlare electrice prin PNRR. Ministrul Dragoș Pîslaru, a anunțat, marți, că așteaptă, la sfârșitul lunii august, un prim raport din partea șefului Corpului de control al MIPE cu privire la achiziția de microbuze școlare electrice, potrivit Agerpres.ro.
Aceste verificări au fost solicitate de ministru după ce presa a relatat că în județele Iași și Prahova microbuzele ar fi fost achiziționate la suprapreț.
''În acest moment există nu doar o investigație, ci trei. (...) Două investigații sunt automate, oarecum, în sensul că Ministerul Educației, prin departamentul lor de PNRR, s-a autosesizat, pentru că există o procedură europeană. (...) În același timp, MIPE, în calitate de coordonator național, iarăși ca procedură automată, (...) s-a sesizat tot pe zona de PNRR. Direcția Generală PNRR s-a sesizat având în vedere că există o cheltuială care e făcută din fondul PNRR. Aceste două sesizări automate vin, evident, legat de procedura clasică de sistem de management și control pe fonduri europene'', a explicat Pîslaru, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria.
El a precizat că, în plus, a trimis Corpul de control, pentru că există posibilitatea să existe întrebări și cu privire ''la oportunitate, rezonabilitate și alte lucruri care sunt legate de folosirea banilor europeni și sunt legate de obiectivele unor posibile anchete ale Parchetului european''. Dragoș Pîslaru a menționat că dorește, în calitate de ministru, să aibă o imagine cu privire la acest subiect, care este, ''până la urmă'', unul de echitate - ''în timp ce strângem cureaua și facem economii în toate părțile, cel puțin din primele informații furnizate public chiar de mass-media, rezultă că discutăm aici de niște sume care, la prima vedere, parcă sunt mai mari decât ar fi un cost rezonabil pentru astfel de microbuze''.
Conform ministrului, verificarea făcută Corpul de control nu este ''o anchetă de a judeca situația'', ci de a verifica dacă există rezonabilitate sau dacă există suspiciune pentru a transmite mai departe informațiile către Parchetul European sau alte organe de abilitate.
''Ancheta Corpului de control este în derulare și, spre deosebire de celelalte două proceduri care au ca termen trei luni, (...) voi avea o prezentare din partea șefului Corpului de control din MIPE mai devreme de acest termen, speranța mea este că cel târziu până la sfârșitul lunii să am măcar o privire generală cu privire la acest subiect'', a indicat ministrul, mai scrie sursa citată
CJ Sibiu- microbuze returnate și cel mai mic preț achitat
Prezizarea a venit în contextul scandalului legat de achiziția de microbuze școlare electrice finanțate din bani europeni, după ancheta reporterIS.ro. potrivit căreia Firma Aveuro Internațional din Prahova, controlată de Vlad Papuc – fiul unei lider PNL local, apropiată de baronul Iulian Dumitrescu – a câștigat licitații în peste 60% din județe din țară, prețuri supraevaluate, ajungând la circa 200.000 de euro pe unitate, dublu față de estimarea Comisiei Europene.

În județul Sibiu situația este diferită față de ce s-a întâmplat în restul celor peste 20 de județele unde s-au făcut astfel de achiziții.
Potrivit unui comunicat al Consiliul Județean (CJ) Sibiu, 16 din cele 56 de microbuze achiziționate cu bani din PNRR, livrate de firma Aveuro International, au fost resturnate la începutul anului din cauza neîndeplinirii condițiilor tehnice, licitația fiind reluată în februarie și adjudecată de o altă firmă, la prețul de 740.000 lei – ”cel mai mic preț achitat prin PNRR de către o administrație județeană din” din țară.
Acceași firmă din Prahova a mai câștigat în 2024 o altă licitație lansată de CJ Sibiu pentru 13 microbuze electrice, cu bani de la Administrația Fondului pentru Mediu, contractul nefiind achitat încă pentru că livrarea urmează să se facă în această toamnă.
