stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

SCJU Sibiu: Ortopedia, dotată cu masă chirurgicală Stryker; permite operații sub control radiologic

masă Stryker03.02.2022
Publicitate
leaderboard

Secția Clinică Ortopedie a fost dotată cu o masă chirurgicală de ultimă generație, ce permite efectuare operațiilor sub control radiologic. Echipamentul a fost obținut în urma unei donații făcută de o firmă din Sibiu prin intermediul Asociației ”Împreună pentru Sănătate”, potrivit unui comunicat al spitalului.

Donația, în valoare de 350.000 de lei, vine într-un moment important pentru medici și pacienți întrucât masa de operații veche s-a defectat.

"Masa ortopedică cea nouă vine într-un moment extrem de important în care aveam mare nevoie de ea. Înainte de a o primi, intervențiile se efectuau cu dificultate din cauza defectării vechii noastre mese. Suntem foarte bucuroși pentru cadoul primit și dorim să mulțumim în mod special familiei Cernatescu care a susținut financiar în totalitate aceasta achiziție”, a declarant dr. Mihai Roman, șeful Secției Clinice Ortopedie.

Masa chirurgicală Stryker Berchtold Operon, este prevăzută cu extensii ortopedice și permite efectuarea tuturor intervențiile specifice, sub control radiologic.

“Este o masă robustă dedicată intervențiilor ortopedice de orice tip si care oferă posibilitatea de a anexa extensii specifice ortopediei astfel încât să se poată opera toate segmentele articulare sau osoase. Ea permite orice tip de poziționare a pacientului pentru a avea acces la toate zonele anatomice. Are un design modular si un sistem de reglare pe înălțime, de înclinare laterală, cranială sau caudală, și pot fi mobilizate separat diverse segmente ale mesei, toate prin telecomanda. Masa permite, totodată, efectuarea intervențiilor chirurgicale sub control radiologic. Toate secțiunile blatului de masă sunt detașabile, permițând o mai mare adaptabilitate la dimensiunile corpului pacientului pentru poziționare și acces la anestezie. Masa poate fi configurată cu o linie completă de accesorii compatibile pentru a permite efectuarea tuturor tipurilor de intervenții chirurgicale ortopedice”, a mai explicat Dr. Mihai Roman.


Donația a fost făcută de familia Maria și Răzvan Cernătescu, prin firma Alan Trade.

Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.