Scut în jurul lui Caragea. Președintele USR despre numirea de la Uzina Sadu: A fost o numire politică; toată agitația asta publică este foarte suspectă (VIDEO)
27.02.2026 Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că numirea lui Salvador Caragea ca administrator la Uzina Sadu din Gorj nu a fost una politică, respectiv nu a fost făcută de URS. În același timp, a afirmat că i se pare ”foarte suspectă toată agitația” în privința numiri.
Liderul USR a făcut scut în jurul lui Caragea și chiar a invocat că fostul angajat al MAI ”a mai făcut arestări fix în această companie”.
”Această numire nu este o numire politică, nu este o numire făcută de un partid, ci o numire făcută de de minister. Dar nu pot să nu observ că pentru un rol pentru care se plătesc 3000 de lei pe lună, (...), toată agitația asta publică este foarte suspectă. Poate are ceva legătură cu faptul că domnul respectiv, după ce am citit, a mai făcut arestări fix în această companie, în viața lui de polițist. Și poate totuși există anumite interese să nu meargă mai departe această numire. Dar astea sunt mai degrabă observațiile mele de cetățean. Încă o dată, nu este ceva ce ține de rolul meu de președinte', a precizat Dominic Fritz, întrebat fiind dacă se va reunță la numire.
PSD a solicitat conducerii USR, tot vineri, să verifice circumstanțele în care controversatul polițist pensionar, fost șef inclusiv la Centrul Chinologic din Sibiu, a fost numit la conducerea Uzinei Sadu.
Fostul polițist a fost numit în funcția de administrator special al firmei de armament de la Sadu de ministrul USR al Economiei, Irinel Darău.