Se reia lupta pentru afacerile stradale din Sibiu; cererile, primite doar după programare online
11.02.2026 Primăria Sibiu reia pentru anul în curs procedura de atribuire a spațiilor destinate comerțului stradal de pe strada Nicolae Bălcescu. Se închiriază 8 locații, majoritatea pentru tonetele de înghețată, iar programările se depun online, până la data de 20 februarie.
Municipalitatea, prin Serviciul de Administrarea Domeniului Public , a anuțat, miercuri, procedura de atribuire pentru 8 amplasamente situate p Bălcescu, ”din care 6 destinate comercializării de înghețată (doar la cornet sau pahar, nu produse ambalate) și 2 locații pentru produse alimentare din aparate speciale (popcorn, porumb fiert, vată de zahăr)”.
Conform legislației locale, pot închiria o astfel de locație deținătorii spațiilor comerciale de pe pietonala Nicolae Bălcescu autorizați pentru activitatea de comercializare cu amănuntul a produselor alimentare”.
Taxa pentru amplasarea pe domeniul public este de 6 lei/mp/zi.
Programarile se fac online în perioada 15 -20 februarie, iar cererile și actele se depun în perioada 23-25 februarie.
”Nu se vor lua în considerare solicitările pentru care nu există în prealabil programare online, iar neprezentarea la ghișeu la data și ora rezervată de solicitant, duce la anularea rezervării și implicit a posibilității de a depune cererea”, a atenționat Primăria Sibiu.
Programarea online la ghișeu se va face în perioada15 februarie, ora 9.00 – 20 februarie, ora 24.00, pe https://spadpp.sibiu.ro/, la secțiunea Programări ghișeu online. Butonul de programări pentru această acțiune va fi activ doar în perioada menționată.
Prezentarea la ghișeul din sediul serviciului amintit, din Piața Mică nr.22, în perioada 23-25 februarie, în ziua și la ora rezervată în aplicație, pentru depunerea cererii însoțită de actele necesare, care pot fi consultate pe https://spadpp.sibiu.ro/site/detail/1055.