Sibian condamnat pentru furturi de la firme și case de schimb valutar, adus în țară din Franța
13.03.2026 Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Sibiu condamnat pentru mai multe furturi, inclusiv de la case de schimb valutar, și dat în urmărire internațională la categoria ”Most Wanted”, a fost adus în țară, din Franța, pentru ispășirea pedepsei. El a fost condamnat pentru furt calificat cu consecințe deosebit de grave și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, a informat vineri Poliția Română.
”Persoana în cauză urmează a fi introdusă într-o unitate de detenție, în vederea aplicării mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea”, se menționează în comunicat.
Sibianul a fost prins cu ajutorul autorităților franceze în urmă cu aproximativ doi ani, în urma unui mandat de percheziție domiciliară, și a fost arestat în vederea executării mandatului european de arestare emis de către autoritățile române.
Adrian Bolboș a fost condamnat de Tribunalul Timiș la la 9 ani și 7 luni de închisoare pentru mai multe furturi comise în perioada 2013-2017.
Din 2013, împreună cu alte 8 persoane, ar fi constituit un grup infracțional organizat, specializat în activități de furt.
”Grupul ar fi acționat pe teritoriul României până în anul 2017. În perioada 1 noiembrie 2013 – 11 decembrie 2013, bărbatul, împreună cu membrii grupului, ar fi pătruns prin efracție în 4 locuințe, de unde ar fi sustras bunuri și valori, cauzând un prejudiciu estimat la 43.500 de euro și 80.000 de lei”, a precizat Poliția Română.