stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

Șofer filmat cu body-cam-ul pe Valea Oltului în timp ce încerca să dea mită unui polițist

 body-cam - șofer filmat - Valea Oltului -  mită - reclamat12.08.2025
Publicitate
leaderboard

Un șofer prins că circula marți pe Valea Oltului cu un autocamion cu marfă a fost filmat cu body-cam-ul din dotarea polițiștilor de la Rutieră în timp ce a dat mită să scape de amendă. Cei doi agenți implicați au reclamat că șoferul le-a oferit 200 de lei în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu iar la scurt timp cazul a fost preluat de Parchet, potrivit unui comunicat al Serviciului Județean Anticorupție Vâlcea.



Șoferul a fost oprit în trafic pe DN7, în zona localității Călinești.

”Din verificările efectuate a rezultat că, în jurul orei 09:10, polițiștii au oprit pentru control un autocamion ce transporta marfă, care circula pe DN 7, din direcția Sibiu - Râmnicu Vâlcea, cu viteza de 72 km/h pe un sector de drum unde limita legală este de 50 km/h. De asemenea, vehiculul nu deținea asigurare RCA valabilă, iar conducătorul auto nu respecta restricțiile de tonaj pentru autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone”, se menționează în comunicat.

Șoferul a încercat să scape de amenzi oferindu-le agenților suma de 200 de lei.

”Polițiștii au sesizat imediat organele competente, aspectele fiind documentate inclusiv cu imagini înregistrate de dispozitivele body-cam aflate în dotarea acestora”, se mai menționează în comunicat.

Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea ”pentru clarificarea tuturor împrejurărilor și stabilirea măsurilor legale ce se impun”.

Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.